"Având în vedere contribuţia Ministerului Economiei şi a administraţiei Transelectrica de soluţionare a conflictelor de interese, organizaţia noastră suspendă greva de avertisment care urma să aibă loc în 26 octombrie, între orele 7.30 şi 9.30, şi greva propriu-zisă pe termen nelimitat care urma să aibă loc începând din 2 noiembrie, ora 7.30", se arată în comunicatul emis vineri de federaţia sindicală.
Reprezentanţii Univers precizează că, "în urma negocierilor intense din ultima perioadă", a fost stabilit un calendar de soluţionare urgentă până la sfârşitul anului a problemelor legate de condiţiile de muncă şi de continuare a negocierilor salariale la începutul anului 2010, pentru a satisface pe deplin nevoile salariaţilor.
"Pentru a susţine internalizarea filialelor de mentenanţă în cadrul Transelectrica în vederea reducerii costurilor, creşterea productivităţii muncii şi responsabilităţilor în sistemul energetic naţional, Federaţia Univers organizează începând din 28 octombrie, între 13.00 şi 15.00 în fiecare zi de miercuri a săptămânii, acţiuni de pichetare la sediul companiei din Bd Hristo Botev", mai spun reprezentanţii Federaţiei Univers.
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate - Univers a anunţat joi că salariaţii Transelectrica vor declanşa luni, 26 octombrie, grevă de avertisment, ca urmare a refuzului administraţiei de soluţionare a revendicărilor acestora, urmând ca, în 2 noiembrie să declanşeze greva generală cu asigurarea unei treimi din activitatea normală a companiei.
Salariaţii Transelectrica suspendă greva programată în 2 noiembrie, dar menţin pichetările
Publicat la 24.10.2009, 08:31:34
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
