money.ro
Actualitatemoney.ro

Salarii de până la 6.000 € pentru directorii de vânzări

Publicat la 16.08.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Salarii de până la 6.000 € pentru directorii de vânzări

Specialiştii în resurse umane susţin că există întotdeauna o legătură directă între performanţa individuală şi modul în care angajaţii sunt recompensaţi din punct de vedere financiar. Astfel, chiar şi în contextul economic actual, oamenii de vânzări performanţi pot obţine venituri la nivelul celor înregistrate anul trecut.

“În ciuda contextului economic actual, există firme care au grijă de salariaţii performanţi. Această grijă se manifestă în special la nivel de top management. Din datele pe care le avem, la nivel de director de vânzări şi/sau director comercial, se oferă salarii lunare cuprinse între 2.000 şi 6.000 de euro net lunar, la care se adaugă o serie de bonusuri şi prime anuale, care pot depăşi în cuantum valoarea salariului pe un an”, spune Bogdan Comănescu, director general în cadrul companiei de training Accelera. Potrivit acestuia, printre cele mai frecvente beneficii se numără zile libere suplimentare, tichete de masă, tichete cadou sau de vacanţă, coaching pentru creşterea eficienţei în muncă şi maşină de lux.

“Una dintre atracţiile non-financiare pentru poziţiile de top din vânzări este libertatea de decizie. În special în domeniul vânzărilor, top managerii caută acele poziţii în care pot beneficia de libertate de decizie cât mai mare cu privire la cheltuieli, buget, strategie, anagajări sau pregătire profesională”, adaugă Comănescu. Potrivit studiului Global Compensation Planning Report, realizat anul trecut de compania de consultanţă în resurse umane Mercer, directorii de vânzări români erau plătiţi cu 15% mai bine decât colegii lor din Cehia şi cu 50% mai bine decât cei din Bulgaria. În Slovacia, salariul pentru o astfel de poziţie varia anul trecut între 2.000 şi 4.000 de euro, iar în Cehia, salariul unui manager de vânzări din FMCG era cuprins între 2.400 şi 4.500 de euro lunar.

“Este adevărat că, în vremuri provocatoare precum cele pe care le trăim, există adesea senzaţia că, deşi îţi faci treaba cel puţin la fel de bine ca înainte, rezultatele întârzie să apară”, afirmă Cosmin Joldeş, partner channel manager pentru România şi Serbia în cadrul firmei de training Achieve Global, divizie a United Business Development. În opinia acestuia, ar trebui să existe întotdeauna o legătură directă între performanţa individuală şi modul în care angajaţii sunt recompensaţi din punct de vedere financiar.

“Recompensarea exclusiv financiară nu duce la motivarea angajaţilor, fiind un factor de igienă, conform studiilor lui Herzberg. Altfel spus, existenţa banilor nu motivează, lipsa lor însă demotivează. Iată principala cauză pentru care un bun performer va fi demotivat dacă performanţa lui nu determină în mod direct suma de bani pe care o va câştiga, oricare ar fi contextul de business în care el acţionează”, susţine Joldeş. Acesta mai spune că măsurile de reducere a salariilor şi de eliminare a bonusurilor, luate de unele dintre firmele prezente în România, în speranţa că vor putea evita astfel restructurările şi disponibilizarea oamenilor, au avut un efect negativ.

“În multe dintre cazuri, au plecat cei mai buni oameni, talentele în care s-a investit în anii trecuţi. Eliminarea comisioanelor determinate de performanţa individuală poate determina plecarea oamenilor valoroşi, care contribuie la atingerea rezultatelor”, explică Joldeş.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite