Salariile demnitarilor vor creste cu pana la 18% in 2007
Publicat la 05.02.2007, 13:04:06
Demnitarii vor primi salarii mai mari în acest an. Lefurile vor creşte cu până la 18 procente. Cel mai mare salariu îl va avea, în continuare, preşedintele ţării, potrivit Realitatea TV.
În ianuarie, Guvernul a decis să crească salariile tuturor bugetarilor. Printr-o ordonanţă de urgenţă, Executivul a majorat şi lefurile persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică. Creşterea salariilor se va face în trei etape. În ianuarie, vor fi majorate cu 5%, în aprilie, cu două procente, iar, în octombrie, cu 11%.
Preşedintele Traian Băsescu va câştiga cel mai bine dintre toţi demnitarii. Salariul şefului statului va ajunge, în octombrie, la 8600 de lei, adică 2400 de euro. Şeful Guvernului va câştiga cu 600 de lei mai puţin decât preşedintele ţării. Astfel, venitul lunar al primului-ministru va fi, în octombrie, de 8000 de lei. Cu aceeaşi indemnizaţie vor fi remuneraţi şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului. Vicepreşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor vor câştiga cu 1500 de lei mai puţin decât şefii acestora.
Senatorii, deputaţii şi secretarii de stat vor avea aceleaşi venituri lunare. După aceste majorări, salariul lunar va ajunge, în octombrie, la 6340 de lei. Miniştrii vor fi ceva mai bine plătiţi, cu 6900 de lei pe lună, începând din octombrie. În schimb, vicepremierii vor primi cu aproximativ 400 de lei mult decât colegii lor din Guvern. De aceste creşteri vor beneficia şi preşedinţii Curţii de Conturi, Consiliului Concurenţei şi avocatul poporului.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. BET se apropie de 50% creștere în acest an
Piețe financiare
Curs BNR valabil 20 august 2026: 1 euro = 5.2452 lei. Leul pierde ușor teren
Piețe financiare
Curs euro marți: 5.2442 lei. Transgaz a pierdut 1.60% pe BVB

Piețe financiare
Bursa a reintrat timid pe creștere. O veste bună pentru investitori
Piețe financiare
