Salariul minim: Guvernul şi sindicatele reiau luni discuţiile
Publicat la 07.12.2007, 14:14:52
Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, astăzi, după întâlnirea sindicatelor cu premierul Tăriceanu, că programul de acţiuni va fi stopat doar în cazul în care guvernul vine cu o hotărâre prin care stabileşte salariul minim pentru 2008.
Liderul sindical a mai spus că astăzi s-a discutat şi despre semnarea unui acord prin care s-ar putea stabili o creştere graduală a salariului minim pentru următorii trei-patru ani, acord pe care sindicaliştii sunt dispuşi să negocieze.
Hossu a adăugat că guvernul a recunoscut necesitatea majorării salariului minim pentru a stopa migraţia forţei de muncă şi că speră ca la întâlnirea de luni sindicatele, patronatele şi reprezentanţii guvernului să ajungă la un compromis şi, în anul 2008 să existe un singur salariu minim.
Pe de altă parte, Ministrul muncii, Paul Păcuraru, a declarat pentru NewsIn, că poziţia guvernului în legătură cu salariul minim rămâne aceeaşi, respectiv de 500 de lei.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



