Cele mai mari valori ale retributiei lunare s-au inregistrat, si de aceasta data, in activitatile de intermedieri financiare (3.220 de lei), iar cele mai mici, in prelucrarea lemnului si a produselor din lemn si pluta, cu exceptia mobilei (689 de lei). In cursul anului se inregistreaza fluctuatii ale castigului salarial determinate, in principal, de acordarea celui de al 13-lea salariu si a primelor de sarbatori (decembrie, martie/aprilie). Astfel, in raport cu luna mai, salariul mediu net a crescut, in luna iunie, in majoritatea activitatilor economice.
Cele mai ridicate cresteri procentuale, intre 11% si 15% au fost inregistrate in activitatile de posta si telecomunicatii, silvicultura, productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze si apa, industria de prelucrare a titeiului, cocsificarea carbunelui si tratarea combustibililor nucleari.
Cresteri salariale cuprinse intre 5% si 8% au fost consemnate in domeniile sanatate si asistenta sociala, administratie publica, fabricarea substantelor si produselor chimice, posta si curierat.
Majorari mai temperate, intre 3% si 5%, au fost realizate in activitatile: tabacirea si finisarea pieilor, fabricarea produselor textile, invatamant, industria constructiilor metalice si a produselor din metal (exclusiv masini, utilaje si instalatii).
Totusi, au existat si domenii unde lefurile s-au diminuat fata de luna anterioara. Cea mai mare scadere, de 11,4%, a avut loc chiar in domeniul care are cel mai mare salariu mediu net, in activitatile de intermediere financiara.
De asemenea, reduceri intre 6% si 10% s-au inregistrat in industria miniera, industria metalurgica, transporturi aeriene. De asemenea, salarii mai mici cu 2%-4% au fost consemnate in activitatile ce tin de fabricarea produselor din tutun, fabricarea produselor din cauciuc si mase plastice si in hoteluri si restaurante.
INS a publicat ieri alte doua studii referitoare la economia Romaniei. Mai exact, ambele se refra la mersul industriei, la cifra de afaceri din industrie in luna iunie si la volumul de comenzi noi din industrie, din iunie.
Astfel, cifra de afaceri din industrie s-a majorat cu 11,4% in iunie fata de aceeasi luna a anului trecut, datorita, in principal, avansului inregistrat in sectorul energetic si in industria prelucratoare.
Aceste sectoare au compensat declinul din industria extractiva. Fata de luna precedenta, volumul cifrei de afaceri din industrie a urcat cu 2,7%. In semestrul I 2008, comparativ cu semestrul I 2007, volumul cifrei de afaceri din industrie a crescut cu 6,3%.
Cea de-a doua statistica se refera la volumul comenzilor noi din industrie. In luna iunie 2008, comenzile noi din industrie, pe total (piata interna si piata externa), au crescut fata de luna precedenta cu 2,0%.
Comparativ cu luna similara a anului 2007, comenzile noi din industrie au avansat cu 27,8%.
In primele sase luni din acest an, comparativ cu perioada similara din 2007, comenzile noi s-au majorat cu 15,6%.
Valori
Cele mai mari valori ale retributiei lunare s-au inregistrat, si de aceasta data, in activitatile de intermedieri financiare (3.220 de lei), iar cele mai mici in prelucrarea lemnului si a produselor din lemn si pluta, cu exceptia mobilei (689 de lei)
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.