money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Samsung a înregistrat cea mai semnificativă majorare a profitului din ultimii doi ani: 37%

Publicat la 25.04.2008, 11:15:14

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Samsung a înregistrat cea mai semnificativă majorare a profitului din ultimii doi ani: 37%

Profitul net al Samsung a crescut cu 37% în primul trimestru al anului, ceea ce reprezintă cea mai semnificativă majorare din ultimii doi ani. Au fost diviziile de telefoane mobile şi de televizoare cele care au contribuit cel mai mult la acest rezultat.

În ciuda condiţiilor dificile legate de încetinirea creşterii economice în pieţele dezvoltate, o industrie a semiconductorilor care stagnează şi o creştere a preţului la materiile prime, Samsung a reuşit să demonstreze o creştere robustă a afacerilor sale. Au contribuit la asta reţeaua puternică de distribuţie şi poziţia solidă de pe pieţele emergente.

Aceste rezultate financiare sunt ultimele care pot fi puse pe seama fostului preşedinte al Samsung, cel care a demisionat în urmă cu o săptămână ca urmare a acuzaţiilor de evaziune fiscală şi abuz de încredere. Acesta condusese conglomeratul coreean timp de 20 de ani, perioadă în care veniturile au crescut de 20 de ori, iar Samsung a reuşit să depăşească Sony ca cea mai valoroasă companie asiatică specializată în electronice.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite