money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Sancţiunile aplicate de Garda Financiară au adus la buget, în 2007, aproximativ 106.000 euro

Publicat la 14.02.2008, 13:25:41

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Sancţiunile aplicate de Garda Financiară au adus la buget, în 2007, aproximativ 106.000 euro

Garda Financiară a efectuat, anul trecut, aproape 174.000 de acţiuni de control, în peste 135.000 de cazuri fiind constatate abateri de la reglementările financiar-fiscale. Pentru faptele de natură contravenţională au fost aplicate sancţiuni care au atras la buget venituri suplimentare de peste 270.000 mii lei, din care s-au încasat operativ, în timpul controlului, aproape 179.000 mii lei.

Infracţiunile identificate de Garda Financiară au produs bugetului de stat un prejudiciu de peste 1.400.000 mii lei (RON), fiind înaintate organelor de urmărire penală, pentru continuarea cercetărilor, peste 2.300 de sesizări, iar în peste 1.100 de cazuri au fost informate organele fiscale.
Tot în 2007, au fost confiscate sau s-a dispus virarea în vederea confiscării, de bunuri şi numerar fără provenienţă legală sau care au rezultat din săvârşirea unor fapte ilicite, în valoare de aproximativ 104.000 mii lei.

Cele mai multe amenzi, 23% din suma totală, au fost aplicate în domeniul importului, producţiei şi comercializării alcoolului şi băuturilor alcoolice, urmat de sectorul prestărilor de servicii, cu 22%.

În anul 2007, Garda Financiară şi-a crescut capacitatea instituţională cu 500 de posturi, numărul de angajaţi crescând, astfel, până la peste 1.800, din care aproximativ 1.600, în teritoriu, arată raportul instituţiei pe 2007.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite