Prin decizia de vineri se garantează intrarea în vigoare a măsurilor începând cu data de 17 iunie. "În actuala situaţie, Uniunea Europeană trebuie să-şi continue presiunile asupra regimului sirian. Sancţiunile UE îi vizează pe cei vinovaţi de represiunile şi violenţele de neimaginat contra populaţiei civile. Ne-am calibrat bine deciziile de astăzi pentru ca ele să nu afecteze poporul sirian'', a declarat şefa diplomaţiei UE, Catherine Ashton.
Printre bunurile de lux vizate de decizia Consiliului UE se află trabucuri cu preţuri de vânzare de cel puţin 10 euro/bucata, caviar, trufe, vin şi alte băuturi alcoolice cu preţuri de cel puţin 50 euro/litru, ceasuri cu preţuri de cel puţin 500 de euro/bucata, vehicule de lux cu valori cu preţuri de peste 25.000 euro.


