''Am luat decizia autosuspendării, deoarece ARRP este o organizaţie profesională apolitică pe care o apreciez în mod deosebit pentru ambiţia sa de a profesionaliza conversaţia publică din România. Colegilor de breaslă le mulţumesc pentru încrederea pe care mi-au acordat-o când m-au învestit în onoranta funcţie de preşedinte. Astăzi, consider că este de datoria mea să protejez Asociaţia de ingerinţele politice pe care participarea mea în viitoarele alegeri le-ar putea genera. Pentru mine este deopotrivă important să comunicăm profesionist în România, dar şi să avem acelaşi profesionalism în viaţa politică, de unde şi intenţia mea de a deveni parlamentar'', a declarat Sandra Pralong Budiş, potrivit unui comunicat.
La rândul său, vicepreşedintele ARRP, Gabriel Pâslaru, apreciază decizia Sandrei Pralong ca pe un act de normalitate, ''de probitate morală într-un moment când, mai mult decât oricând, România are nevoie de exemple de verticalitate''.


