money.ro
Actualitatemoney.ro

Sapte saptamani de cresteri pe Bursa. Brokerii: Putem mai mult

Publicat la 20.04.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Sapte saptamani de cresteri pe Bursa. Brokerii: Putem mai mult

Bursa a inchis a saptea saptamana consecutiva in care indicii au inregistrat aprecieri, chiar daca acestea s-au temperat pana la un maxim de 1,4% pe indicele compozit BET-C in ultimele cinci sedinte. In perioada mentionata, BET-FI, indicele societatilor de investitii financiare, a urcat cel mai mult, cu aproape 100%. Astazi investitorii vor reveni la tranzactionare, iar brokerii se asteapta ca optimismul sa fie din nou vizibil in piata, in special daca tendinta pozitiva va fi confirmata si de bursele externe. “Deocamdata, trendul ramane ascendent, iar pe termen mediu si lung, mai este loc de aprecieri dincolo de volatilitatea extrema de care am avut recent parte. Nu este exclus ca in aceasta saptamana sa mai vedem si unele sedinte de corectii, dar tind sa cred ca, daca pietele externe isi confirma revenirea, atunci evolutia acestora va reprezenta factorul primordial si pentru bursa locala”, este de parere Adrian Lupsan, directorulul general adjunct al Intercapital Invest. Vinerea trecuta indicii BVB au incheiat in scadere, chiar daca ziua debutase pozitiv, cu indicele BET-FI, al societatilor de investitii financiare, ajungand chiar si la 18.000 de puncte, un nivel dublu fata de minimele acestui an. In cele din urma, cea mai mare medie a scaderilor s-a consemnat pe SIF-uri, care au pierdut 5,4%, acestea fiind urmate de companiile din domeniul energetic, al caror indice BET-NG a coborat vineri cu 3,1%. “Jucatorii speculativi, care consider ca fac circa 80% din piata, s-au grabit sa isi marcheze profiturile cat mai repede, si atata timp cat preturile erau inca sus, dupa ce tot ei au impins cotatiile pana aproape de 15% cu doar o zi in urma, a fost nevoie doar de o usoara miscare negativa pe cativa emitenti pentru ca si celelalte actiuni lichide sa se inscrie pe trendul descendent”, a declarat Lupsan. Valoarea tranzactiilor facute in ultima sedinta de saptamana trecuta a fost de 32 mil. lei (7,5 mil. euro), cele mai multe schimburi fiind realizate cu actiunile SIF Oltenia (SIF5) a caror lichiditate a fost de 6,9 mil. lei (1,6 mil. euro). Titlurile SIF5 au inchis in scadere cu 5,2%, o alta pierdere importanta, de aproape 5%, fiind notata si in dreptul actiunilor Petrom (SNP). In sectorul bancar pierderile s-au mentinut la un nivel moderat, BRD si Erste Bank scazand cu 2%, respectiv 2,7%, in vreme ce Banca Transilvania a inchis in stagnare.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite