money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Sarkozy: Admiterea Greciei în zona euro în 2001 a fost o eroare

Publicat la 27.10.2011, 19:46:41

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Sarkozy: Admiterea Greciei în zona euro în 2001 a fost o eroare

"A fost o greşeală deoarece Grecia a intrat cu cifre false... ea nu era pregătită", a declarat el, adăugând totuşi că ţara "poate fi salvată prin deciziile" summitului de la Bruxelles, luate în noaptea de miercuri spre joi.

 

Preşedintele francez a reamintit principalele decizii adoptate la acest summit, mai ales ca băncile să renunţe la 50% din datoria Greciei pe care ele o deţin. Astfel se va trece de la 200 de miliarde de euro la 100 de miliarde de euro.

 

"Dacă euro exploda noaptea trecută, exploda toată Europa", a subliniat el într-o emisiune la canalele TF1 şi France 2, citate de AFP. "Dacă Grecia intra în faliment, am fi avut un proces în cascadă ce s-ar fi extins în toată lumea", a adăugat Sarkozy.

 

"Dacă nu ar fi existat niciun acord noaptea trecută, nu doar Europa se scufunda în catastrofă, ci întreaga lume", a adăugat el.

 

"Ieri, am luat decizii importante ce au evitat catastrofa", a mai declarat Sarkozy.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite