Presedintele Nicolas Sarkozy asteapta cel mai potrivit moment pentru a se adresa natiunii in incercarea sa de a pleda inca o data in favoarea proiectului de reforma a sistemului de pensii pe care l-a propus in campania electorala, scrie Le Figaro. Cu siguranta, acest lucru nu va avea loc atata timp cat grevele vor fi in desfasurare, precizeaza, pentru cotidianul francez, unul dintre apropiatii sai, care dezvaluie regretele numarului unu de la Elysee de a fi intervenit in cateva “conflicte sociale” aflate pe rol, in aceste luni, in Franta, care au prilejuit tot atatea ocazii de a fi public apostrofat, lucru care a sifonat atat orgoliul personal, cat si imaginea sa publica. Nu trebuie deloc sa subestimam importanta acestor doi factori, intareste sursa, in opinia careia succesul acestor reforme nu poate fi asigurat decat de increderea pe care francezii o vor avea in aceste luni in presedintele lor. (M.M.)
Sarkozy asteapta sfarsitul grevelor
Publicat la 22.11.2007, 22:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
