Nicolas Sarkozy, candidatul de dreapta la preşedinţia Franţei, a declarat că Banca Centrală Europeană (BCE) nu depune eforturi pentru susţinerea creşterii economice şi a pieţei muncii, într-o perioadă în care inflaţia nu este o problemă, relatează Reuters.

Sarcozy a declarat că valoarea ridicată a euro faţă de dolar cauzează probleme anumitor sectoare ale economiei şi că BCE ar putea imita politica băncilor centrale din Japonia sau Statele Unite ale Americii ce influenţează ratele de schimb.

"Vreau ca europenii să poată face cu moneda euro ceea ce americanii fac cu dolarul, japonezii cu yenul şi chinezii cu yuanul", a precizat Sarkozy. "Nu folosim un instrument prin care se pot crea slujbe şi se poate majora ritmul de creştere economică din motive pur ideologice. Moneda euro nu aparţine lui Jean-Claude Trichet, preşedintele BCE, şi nu sunt singurul european care crede acest lucru", a afirmat Sarkozy.

Candidata socialistă la preşedinţia franceză Segolene Royal şi guvernul francez conservator au cerut BCE să facă mai mult pentru a asigura creşterea economică şi a proteja piaţa muncii, însă Trichet şi alţi membri ai consiliului guvernatorilor BCE au respins aceste cereri.

Biroul european de statistică Eurostat a anunţat săptămâna trecută că inflaţia în zona euro pentru luna februarie a fost de 1,8%, încadrându-se în limitele trasate de BCE. Comisarul european pentru politici economice şi monetare, Joaquin Almunia, a afirmat că inflaţia ar putea depăşi pragul de 2% în a doua jumătate a anului curent.

Sursa: Reuters