Cu doar o zi înaintea summitului G20 de la Londra şi după ce americanii au transmis mesaje de minimalizare a divergenţelor dintre ei şi europeni, preşedintele francez strică din nou armonia. El a declarat pentru postul de radio Europe 1 că la cele mai recente negocieri dintre consilierii de stat referitoare la comunicatul final "nu s-a ajuns la niciun acord". "Aceste proiecte de texte nu convin nici Germaniei, nici Franţei", a spus Sarkozy, adăugând că Parisul şi Berlinul se află "pe aceeaşi lungime de undă" înainte de summitul de mâine. Preşedintele francez a anunţat că este dispus să părăsească lucrările summitului, dacă rezultatele nu se ridică la înălţimea ambiţiilor.
Sarkozy are semne de întrebare şi faţă de intenţia unor parteneri din G20 de a reglementa problema paradisurilor fiscale. El spune că trebuie analizată poziţia exactă a Chinei în acest sens şi reaminteşte că ţările anglo-saxone au fost, până în prezent, "relativ tolerante" faţă de paradisurile fiscale. Summitul G20 începe mâine la Londra şi va fi precedat de o cină în Downing Street. Preşedintele american Barack Obama e deja în Marea Britanie şi s-a întâlnit în această dimineaţă cu premierul Gordon Brown.
Pe agenda liderului american se mai află astăzi discuţii cu omologii săi din Rusia, Dmitri Medvedev, şi China, Hu Jintao. Preşedintele american şi prima doamnă vor fi primiţi la Palatul Buckingham de regina Elisabeta a doua. În paralel e prevăzută o întâlnire între preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german, Angela Merkel.



