Preşedintele francez şi cancelarul german au făcut această declaraţie după o conferinţă telefonică ţinută miercuri seara cu premierul grec, în contextul în care de mai multe zile se vehiculează tot mai insistent posibilitatea falimentului Greciei.
'Preşedintele republicii şi cancelarul (Germaniei) au subliniat că mai mult ca niciodată este necesar să se aplice pe deplin hotărârile adoptate la 21 iulie de către şefii de stat şi de guvern din zona euro pentru asigurarea stabilităţii zonei euro', se precizează într-un comunicat difuzat de Preşedinţia Franţei.
'Ei i-au subliniat premierului grec importanţa acordată aplicării stricte şi eficiente a programului de redresare a economiei elene susţinut de ţările din zona euro şi FMI şi care condiţionează plata viitoarelor tranşe ale programului', se mai arată în document. Citește mai mult pe www.agerpres.ro
Sarkozy şi Merkel 'convinşi' că viitorul Greciei este în zona euro
Publicat la 14.09.2011, 19:45:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3470 lei, franc la 5.7304 lei

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
