O practică extrem de scandaloasă–aşa caracterizează preşedintele francez obiceiul acelora care aleg avantajele naţionalităţii franceze, dar evită dezavantajele impozitării în Franţa. Şi îi numeşte pe aceşti oameni "exilaţi fiscali". Aşa ceva trebuie să se oprească!, afirmă Nicolas Sarkozy, aflat în plină campanie electorală, scrie RFI Romania.

 

În termeni practici, şeful de la Elysee ar vrea ca francezii din străinătate să dea fuguţa la Fiscul francez şi să spună ce impozite plătesc în statul de reşedinţă. Dacă acestea ar fi mai mici decât cele din Franţa, atunci exilaţii ar trebui să vireze diferenţa în conturile ţării mamă. Totuşi, purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei a ţinut să precizeze că un asemenea scenariu nu ar presupune o posibilă renunţare coercitivă la naţionalitatea franceză, ci doar o urmărire din partea autorităţilor fiscale pentru recuperarea diferenţelor din impozite.

 

Deocamdată, discursul lui Sarkozy cu pronunţată tentă populistă pare a da roade, conform unui sondaj publicat recent. Actualul preşedinte l-ar depăşi cu 0,5% pe contracandidatul său socialist, Francois Hollande, pentru prima dată în ultimele luni.

 

Rusia: Munca adevărată abia începe (The Guardian)

 

Este foarte uşor să spunem ce nu au reprezentat ultimele trei luni de proteste din Rusia. Ele nu sunt o reeditare a Primăverii Arabe. Nu sunt o variantă a revoluţiei portocalii din Ucraina şi nici măcar nu sunt un fenomen naţional.

 

De fapt, protestele declanşate de alegerile parlamentare de anul trecut au avut efecte numai în capitala Federaţiei Ruse. Moscova este singura regiune în care Vladimir Putin nu a avut majoritate de voturi la recentele prezidenţiale. Totuşi, la fel de greşit ar fi să catalogăm manifestaţiile anti Kremlin drept un miraj. Este evident că modelul putinist de „stabilitate” a fost compromis definitiv. Dovada acestei afirmaţii se va vedea la următoarea criză prin care va trece staatul condus de o elită superbogată: un nou Kursk, un nou Beslan sau un nou şoc economic.

Am văzut cu toţii că spiritul democratic din Rusia nu a venit şi a plecat la începutul anilor 90. Şi am mai văzut că tânăra generaţie rusă este pregătită să îşi asume răspunderea transformării societăţii în care trăieşte. Dar munca abia acum începe. Să umpli străzile Moscovei a fost partea uşoară. Să duci societatea civilă acolo unde ea nu există – aceasta este marea provocare pentru opoziţia rusă.

 

Assad sfidează comunitatea internaţională (Sueddeutsche Zeitung)

 

Preşedintele sirian crede că susţinerea Rusiei şi blocada ruso-chineză din Consiliul de Securitate reprezintă o licenţă pentru crimă. Vladimir Putin va trebui să decidă dacă va sprijini o înăsprire a sancţiunilor împotriva lui Bashar al Assad. Dar chiar dacă acest lucru se va întâmpla, „amenzile” nu pot opri omorul în masă.

 

De un an de zile, trupele regimului Assad omoară civili în oraşele siriene. O fac şi în timp ce emisarul Kofi Annan discută cu şeful suprem şi în timp ce diplomaţii lumii se întâlnesc să dezbată „ce facem cu Siria”. Miniştrii de externe din UE au decis că vor înăspri sancţiunile. Pe termen scurt ele nu au însă niciun fel de efect. Pe termen mediu, sancţiunile pot eroda un regim, dar până atunci el va continua să omoare.

 

Între timp se vorbeşte despre opţiuni militare. Concret acestea înseamnă interdicţii de zbor şi livrări de armament către insurgenţi pentru a reechilibra raporturile de putere în Siria. Fără Rusia, aceste variante nu pot fi luate în calcul. Ar fi timpul ca Vladimir Putin să spele imaginea Moscovei în chestiunea siriană.

 

Stop Kony (New York Times)

 

Justin Bieber ordona armatei sale de 18,3 milioane de followeri pe Twitter să răspândească mesajul şi să ajute la oprirea, respectiv arestarea lui Kony. Unde-s mulţi puterea creşte – cam aşa s-ar traduce mesajul adolescentinului Bieber.

 

După cum ştiţi, dacă trăiţi pe aceeaşi planetă Pământ, e vorba despre un film de 30 de minute care militează pe YouTube pentru arestarea lui Joseph Kony, un criminal de război din Uganda. Peste 70 de milioane de oameni au văzut acest manifest şi probabil că alte câteva zeci de mii îl văd chiar în aceste momente.

 

Kony este liderul "Armatei Divine de Rezistenţă", o grupare care a răpit mii de copii în ultimele două decenii, pentru a-i transforma, în principal, în luptători de gherilă. Kony este numărul 1 pe lista TPI a celor mai căutaţi criminali de război.

 

Se pare însă că reţelele moderne de socializare funcţionează cu o intârziere de circa un deceniu. Mişcarea nu mai are nici pe departe mii de membri în prezent. De fapt, Armata lui Kony nici măcar nu mai operează în Uganda, iar oraşul Gulu, odată terorizat de criminalul nr. 1, este atât de calm încât atrage investitori.

 

Sigur, problema necapturării lui Joseph Kony rămâne, a atrage atenţia asupra acestui aspect nu e rău. Dar ce ne facem cu mobilizarea maselor în epoca modernă. Pare că e uşor să milităm în 140 de caractere şi să dăm câteva clickuri. Aşa că următorul editorial se va intitula probabil "Stop Assad Now" #Siria. Oare va avea acelaşi efect?