“Scaderile din ultima vreme au dus cotatiile multor companii destul de jos, astfel incat acestea au ajuns sa fie din nou destul de atractive. Spre exemplu, in acest moment, cele cinci SIF-uri se tranzactioneaza la un pret subunitar, comparativ cu valoarea unitara a activului net (VUAN) a acestora”, a declarat Andreea Ciobanu, analist la societatea de brokeraj Intercapital Invest. In sedinta de vineri, indicii BVB au cunoscut o apreciere puternica, parand a ignora corelatia cu pietele externe, care doar joi au afisat reveniri modeste. “Preturile au devenit foarte atractive, unele chiar sub nivelul de la inceputul anului. Ma astept ca si revenirea sa fie la fel de furtunoasa”, a declarat Adrian Simionescu, directorul Finans Securities.
Saptamana aceasta cel mai important eveniment este legat de motiunea de cenzura, conform brokerilor din piata. “Saptamana asta este de urmarit votarea sau respingerea motiunii de cenzura. Daca in ultima perioada am urmarit pietele externe, saptamana trecuta nu am mai facut acest lucru. Scaderile din ultima saptamana au fost mai mult de factura politica”, a precizat Andreea Ciobanu.
Indicii Bursei de Valori ar putea ajunge, pana la finalul anului, sa depaseasca maximele atinse inainte de inceperea crizei pe piata americana. “BET-FI va ajunge la peste 100.000 de puncte, in conditiile in care, in acest moment, este la 77.883 de puncte, insa cresterea nu este atat de mare, daca luam in considerare faptul ca indicele a atins deja 96.000 de puncte”, a precizat Simionescu. Indicele BET, al celor mai lichide zece companii, a ajuns la 9.600 de puncte, brokerii estimand ca acesta va depasi 11.500 de puncte pana la finalul acestui an.
Apreciere puternica
BET-FI va ajunge la peste 100.000 de puncte pana la finalul anului, in conditiile in care, in acest moment, este la 77.883 de puncte.


