"Este demonstat ştiinţific că o porţie zilnică de Activia, care conţine Bifidus Regularis, ajută la reglarea sistemului digestiv în două săptămâni", spune una dintre reclamele Danone incriminate în SUA. Dar Comisia Federală pentru Comerţ a spus că această reclamă nu are nicio bază ştiinţifică care să demonstreze afirmaţia., potrivit The Independent. A doua reclamă catalogată care "exagerează beneficiile medicale" este una în care se spune că Activia reduce riscul de răceală şi gripă. Danone a fost obligată să plătească 21 de milioane de dolari în acest caz în care au fost implicaţi 39 de procurori generali americani. În urma deciziei, Danone este obligată să elimine din reclamele de la TV, de pe Internet şi cele din ziare şi reviste orice referire la cele de mai sus, este interzis ca Danone să mai pretindă că orice fel de iaurt al său reduce riscul de a răci sau de lua o gripă şi este interzis ca Danone să mai facă vreo afirmaţie dacă nu are în spate dovezi ştiinţifice clare.
Danone România: România nu trebuie să-şi facă griji
“Românii nu trebuie să îşi facă griji. În România avem o sursă imensă de informaţii atât în reclamă, cât şi pe site şi leaflet-uri, iar studiile există. Deci orice doctor, orice medic, le poate consulta. Noi le avem depuse, le avem şi la servici, le puteţi consulta şi pe site-urile noastre. Deci nu au de ce să îşi facă probleme. Reclamele Activa din România nu sunt la fel, nu sunt identice şi noi funcţionăm sub o altă reglementare, regulamentul 1924 al Comisie Europene. Avem alte reglementări. Sub incidenţa acelei reglementări noi avem dosarele ştiinţifice şi am avut aprobările date de ţările membre. Dar pe bază ştiinţifică de data asta. Deci total diferit de ce este în America. Deci nu sunt la fel, să nu vă închipuiţi că avem aceeaşi reclamă în toată lumea, pentru că oamenii au percepţii diferite în funcţie de nivelul lor de cunoaştere, în funcţie de tradiţia din ţara respectivă”, a declarat Bogdan Ioachim, directorul de comunicare de la Danone, pentru Adevărul.
Citește mai mult pe www.adevarul.ro
Scandal în SUA: iaurturile Danone nu au beneficiile din reclame / Danone România: "Românii nu au de ce să îşi facă probleme"
Publicat la 18.12.2010, 13:01:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
