Scandal la Parlament! Liderii AUR, cu Simion în frunte, au intrat cu forța în ședință
Publicat la 26.10.2021, 14:33:19
Liderii AUR, în frunte cu George Simion, l-au îmbrâncit marți pe senatorul PNL Daniel Fenechiu și au intrat cu forța în ședința reunită a Comisiei de Sănătate și Comisiei Juridice, unde se dezbătea asupra introducerii certificatului verde COVID-19 pentru angajații de la stat și privat.
Daniel Fenechiu a afirmat la Antena 3 că parlamentarii AUR au forțat ușa Comisiei și au intrat în sala de dezbatere.
„În momentul în care au venit doi colegi de la Comisia de Sănătate, au forțat ușa, ne-au dat la o parte și au intrat aproximativ 10-15 deputați și senatori AUR. Eram singur în fața unor cetățeni care nu respectau nici mărar regulile din Senatul României. În acel moment ne-am retras”, a spus Fenechiu.
Întrebat dacă s-a speriat în acel moment, Daniel Fenechiu a declarat că „eu nu sunt sperios de felul meu, dar in comisie erau si doamne si oameni mai tineri”. Senatorul PNL a mai precizat că parlamentarii AUR au înjurat mai mulți colegi „ca la ușa cortului”.
În replică, copreședintele AUR, Claudiu Târziu, a declarat la același post de televiziune că „nu s-a întâmplat nimic neobișnuit” și „nu l-a îmbrâncit nimeni pe domnul senator (n.r. – Fenechiu)”, în ciuda imaginilor apărute la televiziuni și în rețelele de socializare.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Politic
România, 110 zile fără guvern cu puteri depline
Politic
Nicușor Dan pleacă la New York. Președintele României va susține un discurs la ONU

Politic
Oana Țoiu, mesaj la CNN despre apărarea Ucrainei: „Nu facem suficient”

Politic
Legea salarizării intră în linie dreaptă. Proiectul care ar trebui să respecte PNRR și constrângerile bugetare, pe masa partidelor

Politic
