Gruparea ar fi achiziţionat metale în valoare de 25 de milioane de euro din mai multe state comunitare. Apoi, prin firme fantomă ar fi vândut marfa celor două combinate. Astfel, suspecţii s-au sustras de la plata TVA-ului şi au prejudiciat bugetul statului cu aproximativ 6 milioane de euro. Din reţea ar face parte şi rude ale interopului Sandu Anghel zis Bercea Mondial.
Procurorii au descins la sediile celor două combinate şi au ridicat mai multe documente. Peste 100 de poliţişti şi mascaţi au participat la cele 37 de percheziţii făcute în Bucureşti, Iaşi şi Argeş.
Potrivit anchetatorilor, membrii grupării ar fi achiziţionat metale din Italia, Olanda, Polonia şi Cehia, pe care le-ar fi vândut combinatelor Alro Slatina şi Silcotub Zalău.
Pentru a nu plăti TVA, suspecţii ar fi înregistrat în contabilitate achiziţii fictive de mărfuri de la firme fantomă din Bulgaria. Procurorii spun că suspecţii ar fi distrus o parte din actele contabile.
Din grupare fac parte şi membri ai unor clanuri interlope, precum Bercea Mondial şi Damian Stănescu.
Prejudiciul se ridică la aproape 6 milioane de euro.

