Peste 90% dintre jucariile existente in Romania sunt fabricate in China, iar calitatea multora este indoielnica. Romania, patria jucariilor chinezesti! Asa ar putea fi descrisa piata autohtona a jucariilor. O singura fabrica din apropierea Capitalei produce jucarii, in rest, copii romani au parte de distractii chinezesti. Situatia este valabila pentru toate pietele internationale afectate zilele acestea de scandalul legat de Grupul Mattel, care si-a retras 18 milioane de jucarii din intreaga lume.
Un impact economic ar putea fi simtit si in piata romaneasca. Dan Vlaicu, secretar de stat ANPC, a declarat pentru The Money Channel ca “importatorul sau distribuitorul care pune pe piata produse asupra carora producatorul s-a pronuntat ca ar fi periculoase, va retrage aceste produse”.
In urma controlului realizat de Autoritatea pentru Protectia Consumatorilor in mai, 506 operatori au fost amendati cu peste 2,7 milioane de lei.
“Impactul nu cred ca va fi asa de dezastruos pe piata romaneasca. Noi incercam sa importam jucarii conforme, ca altfel suportam noi pagubele... Daca exista importatori de astfel de jucarii, sigur ca este o problema economica pentru dansii”, afirma Vasile Preda, reprezentantul unui producator de jucarii. Acesta afirma ca exista un volum tot timpul pe piata care nu corespunde cerintelor UE.



