O postare de pe pagina de Facebook a Consulatului General al României la New York privind participarea României la Târgul de Turism Travel and Adventure Show a provocat un val de ironii în rândul internauţilor care au remarcat standul ce includea o draperie neagră pe care au fost prinse, cu cleme, fotografii color printate pe hârtie obişnuită, în format A4.
Ulterior, postarea a fost ştearsă. Ministerul Turismului a reacţionat, explicând că decorul este „specific” acestei manifestări de peste 20 de ani şi că 90% dintre expozanţi au păstrat acest decor, iar la stand vizitatorii au primit „informaţii relevante pentru a atrage vizitatori spre România”.
România a plătit pentru participare la târgul din SUA 7.990 de dolari.
Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin Daniel Cadariu a declarat, duminică, într-o intervenţie la Realitatea Plus, despre imaginile participării României la Târgul de Turism de la New York, unde au fost prezentate nişte coli A4, prinse de o draperie, că nu este mulţumit de modul în care a fost reprezentată ţara noastră însă s-a făcut la solicitarea reprezentanţilor din turism, iar din cei cinci expozanţi care s-au arătat dornici să participe, patru nu au mai vrut să participe. ”Deci, practic, România a făcut un efort doar pentru un singur expozant”, a mai spus Cadariu, arătând că va avea o discuţie cu cei din turism, marţi, pe această temă.



