Scenarii pentru Hidroelectrica

Dacă eu sau voi am fi făcut această declarație, ea era foarte validă. Puteam constata că un profit de un milion de euro este insignifiant pentru o societate ca Hidroelectrica, cu monopol pe producția de energie din apă (cea mai ieftină), care nu prea mai are nimic de amortizat, pentru că hidrocentralele au fost construite pe vremea lui Ceau­șes­cu, iar de vreo 20 de ani doar capita­lizează, cu costuri minime de întreținere, inves­tițiile trecute. Oricare dintre noi suntem intere­sați ca această situa­ție economică în ansamblu să fie îmbunătățită. Și evident, acest fapt nu este de apanajul meu sau al vostru. Dar când decla­rația este făcută de șeful Hidro, ea este nu numai bizară, ci de‑a dreptul năucitoare.
Iată de ce: Consiliul de Administrație și pre­ședintele Consiliului nu trebuie să ajungă să conducă această societate decât în urma unui plan de management. Care trebuie să arate clar cunoașterea situației și modalități de maximizare a profitului societății. A existat acest plan de management? Ar trebui să îi întrebăm pe șefii de la Hidro. Adică pe cei de la OPSPI (Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie). Dar dacă mergem la OPSPI, pe cine găsim? Șeful OPSPI este tot Remus Vulpescu, adică șeful CA al Hidroelectrica.

 

Prin urmare, Vulpescu ar trebui să răspundă în fața lui însuși. Un lucru de neacceptat pentru un ins care are pe mână cea mai valoroasă companie încă deținută de stat, care produce o treime din energia electrică a țării și cea mai ieftină energie a țării. Adică, o societate condamnată la profit. Dânsul zice însă că nu e de apanajul său să facă o așa evaluare. În secunda doi, ar fi trebuit dat afară. Mai mult, analizând comunicatul prin care motivează cererea de intrare în insolvență, e clar că motivația nu ține. E o făcătură.
Unu: șefii Hidro susțin că trebuie să intre în inslovență din cauză că a fost secetă anul trecut. Secete au mai fost și vor mai fi, dar chiar și atunci Hidroelectrica produce cea mai ieftină energie din România. Iar când e secetă, cantitatea de energie produsă la nivel național scade, existând motive pentru scumpirea energiei electrice. Adică pentru un plus de profit (vânzare la prețuri mari, în condițiile menținerii costurilor de producție).

 

Doi: CA spune că anul trecut cifra de afaceri a scăzut cu 10% (alt motiv de insolvență). La naiba! Ar fi o lecție de bază pe care inclusiv acești manageri ar trebui să o învețe: 10% fluctuație în sus sau în jos ar trebui privit ca un scenariu de bază. Dar pentru domnii ăștia, 10% reprezintă un motiv de nuanțare a spectrului falimentului. O altă neghiobie.

 

Trei: CA spune că au pierderi din cauza diferențelor de curs valutar. Să ne fie clar: hedging‑ul – sau transferul riscului de evoluție valutară în altă direcție decât cea dorită de societate este un instrument la îndemână și obligatoriu. Nu au făcut‑o la Hidro, și mă întreb de ce. Mai mult, știu că Hidro a făcut un hedging de dos: a preluat toate riscurile lăsând beneficiile în principal în sarcina „băieților deștepți".

 

Patru: Cică Hidro nu ar avea lichidități. Oare? Ea încasează în fiecare zi, încasează circa 700 mil. euro/an. Bani cerți. Băieții deștepți nu riscă să nu plătească, pentru că în acest caz se rup contractele. Ar fi fost suficient ca Hidroelectrica să iasă în fața sediului și ar fi strâns instantaneu câteva sute de milioane de euro, prin împrumut obligatar. Mai mult, abia prin declararea insolvenței este materializat riscul de lichidități. Prin retrogradarea ratingului, creditul devine mult mai scump, lichiditatea seacă. Din acest punct de vedere, iarăși o neghiobie.

 

Și atunci, de ce ar fi fost declarată insol­vența, la cerere? Nu există decât o variantă: ori se dorește ruperea contractelor cu băieții deștepți. Ăsta ar fi obiectivul lăudabil, de dorit, implementarea lui fiind însă discutabilă. Nu îmi dau seama cum poate să îl atingă un administrator judiciar care spune că administrarea Hidro e similară cu cea a unui distribuitor de plante medicinale (Plafar). Scenariul mai rău sună însă urât: goana după cash. Hidroelectrica încasează zi de zi. E o fabrică de cash. Iar cash‑ul este scump azi. Și controlează robinetul, ar putea direcționa unde să picure cash‑ul, nu neapărat în favoarea societății. Până săptămâna trecută, Hidro era perla coroanei. Acum, e descrisă drept un „uriaș la pământ". Îmi sună cunoscut: așa au fost distruse și Petromidia, și Bancorex. Petromidia, care a fost botezată o grămadă de fier vechi, doar pentru ca alde Patriciu și alții să o cumpere cu 17 mil. dolari și să o vândă cu 2 mld. câțiva ani mai încolo. La fel Bancorex – gaura neagră – dar transferul ei la BCR (care a devenit în proporție de 90% Bancorex și 10% fosta BCR) a generat tranzacția cea mai valoroasă din istoria României: 3,75 mld. euro. Cash. Sper din toată inima să fie urmărit exclusiv primul scenariu.