Cu toate astea, „reţeta de succes" – aşa cum o numeau nemţii – a încasat o lovitură sub centură în luna mai, conform Business Insider. Atunci, indicele DAX a înregistrat cea mai mare scădere din 1987, de când a fost fondat: 7 procente.
Joi, Agenţia de Statistică a raportat că transportul de marfă pe căile ferate germane a scăzut cu 2.7% în primul trimestru, comparativ cu anul trecut. În timp ce marfa transportată la export, către ţările vecine, a crescut cu 1.8%, marfa transportată naval în Germania a scăzut cu 2.3%, marfa primită din alte ţări a scăzut cu 5%, iar marfa de tranzit a înregistrat o scădere uimitoare de 12.2 procente. Tendinţa e şi mai pesimistă: în luna martie s-a înregistrat o scădere generală de 6.4%.
Mergând pe aceeaşi idee, Agenţia a anunţat că vânzările cu amănuntul au scăzut cu 3,8% în aprilie, comparativ cu anul trecut. Analiştii se aşteptau la o creştere de 0,2%.
De asemenea, Coface, un asigurator de credite francez şi Euler Hermes, o reprezentanţă a Allianz, au anunţat că nu vor mai asigura exporturile către Grecia, deoarece se tem de consecinţele revenirii Greciei la drahmă. Este prima oară în istoria UE când asiguratorii refuză să mai colaboreze cu o ţară membră. Încă un semn dintr-o lungă serie care arată că zona euro se împotmoleşte tot mai tare.
Nu ajută nici faptul că principalii susţinători ai zonei euro fac declaraţii tranşante. Este cazul preşedintelui BCE, Mario Draghi, care, în timpul unor discuţii despre soarta zonei euro, a declarat în treacăt că "planul pe 10 ani pe care îl făcusem şi pe care îl credeam sustenabil, s-a dovedit acum a fi nesustenabil".
Declaraţii asemănătoare au făcut şi Thomas Jordan, preşedintele Băncii Naţionale Elveţiene, precum şi Jens Weidmann, preşedintele băncii germane Bundesbank şi membru în Consiliul BCE.
Draghi a cerut să se ia măsuri importante, în timp ce contribuabilii germani ar trebui să achite nota de plată pentru aceste măsuri. Draghi a cerut înfiinţarea unei uniuni bancare extinsă în întreaga zonă euro, care să fie supravegheată de un sediu central (administrat, probabil, de el). Această uniune ar trebui să aibă un fond de rezoluţie şi un fond de garantare a depozitelor pentru a pune capăt falimentării băncilor, înainte ca sistemul bancar să intre în colaps. Dar Draghi a uitat de un detaliu neplăcut: băncile ar trebui să contribuie financiar la un asemenea fond timp de ani de zile pentru a putea beneficia apoi de el, în eventualitatea unei alte crize. Fondul nu a fost înfiinţat deocamdată, iar băncile nu au plătit nimic pentru el, aşa că întreaga sumă necesară pentru garantarea depozitelor în actuala criză ar trebui dată nu de către bănci şi investitori, ci de către contribuabili. Mai ales de către contribuabilii care încă îşi mai permit să plătească, adică nemţii.
Desigur, Germania, dacă şi-ar mai permite, ar putea sprijini băncile spaniole, apoi pe Spania însăşi şi Italia, pentru a salva moneda euro. Însă sumele sunt atât de mari, încât, în realitate, contribuabilii nu şi-ar putea permite asta. BCE ar trebui să printeze trilioane de euro pentru asta. Hollande şi Obama ar fi în extaz. Criza din zona euro s-ar rezolva cat ai bate din palme.
BCE ar apela la Banca Japoniei, iar politicienii ar adopta modelul japonez, în care datoriile constau în 230% din PIB şi în care negura fiscală întunecă viaţa tinerilor contribuabili. SUA, cu deficitul său scăpat din mână şi cu datorii din ce în ce mai mari se află deja pe acest traseu. Situaţia asta ar putea să avantajeze Grecia sau Italia. Ar fi însă o alegere înţeleaptă pentru Germania?
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
