Şeful delegaţiei Comisiei Europene, Jonathan Scheele, a spus, miercuri, că speră ca Sistemul Integrat de Administrare şi Control să fie perfect funcţional ca să nu fie nevoie, în decembrie 2007, să fie reduse plăţile în agricultură.
"Sper ca în momentul plăţilor, în decembrie 2007, nu vor mai exista probleme, pentru a nu trebui să reducem plăţile", a spus şeful Delegaţiei CE la Bucureşti.
Scheele nu a putut spune exact când estimează Comisia că ar putea fi rezolvate total problemele privind agenţiile de plăţi, Sistemul Integrat de Administrare şi Control şi cea a eradicării pestei porcine, pentru ca agriultura românească să nu ajunga în situaţia de a nu primi toate fondurile comunitare.
IACS trebuie verificat, testat şi agenţiile de plăţi acreditate până la începutul perioadei de primire a cererilor de plată de la agricultorii români, adică în mai 2007. De aceea el trebuie finalizat până la sfârşitul acestui an, pentru a permite testarea lui.
"În momentul de faţă înregistrarea fermierilor în registrul fermelor a fost terminată. Este un element esenţial în mecanismul plăţilor, întrucât plata pe suprafaţă depinde de existenţa registrului fermelor, dar şi de identificare din teren a parcelelor. Pasul final va fi stabilirea legăturilor dintre parcele şi identificarea fermierilor. Este activitatea cea mai laborioasă şi trebuie terminată până la finele lui 2006", a menţionat Scheele.
În privinţa pestei porcine, Scheele a spus că, tehnic, ea poate fi eradicată în doi ani de zile. "România lucrează - împreună cu Comisia Europeană - la un program de eradicare a pestei porcine", a spus şeful Delegaţiei. El şi-a expimat speranţa ca, până în momentul în care România va deveni un exportator, această problemă sanitar-veterinară va fi rezolvată.
În Raportul de ţară publicat marţi de Comisia Europenă problemele ridicate de agricultură au vizat funcţionarea agenţiilor de plăţi, implementarea Sistemul Integrat de Administrare şi Control până la data aderării, 1 ianuarie 2007 şi alinierea la normele europene în domeniul siguranţei alimentelor.
Temerea Comisiei Europene este că agenţiile de plăţi din agricultură ar putea să nu fie operaţioanle la data aderării, implementarea sistemul IT, care trebuie să fie funcţional la 1 ianuarie 2007 să nu fie întârziată, îmbunătăţirea capacităţii administrative, furnizarea spaţiilor şi dotărilor necesare birourilor agenţiilor şi finalizarea manualelor cu proceduri de management şi control.
De asemenea, CE a atras atenţia că există posibilitatea ca IACS să nu fie operaţional la data aderării, având în vedere intervalul redus de timp pe care autorităţile îl au la dispoziţie pentru a finaliza toate pregătirile.
În privinţa pestei porcine, boală pe care România nu a reuşit să o eradicheze, autorităţile române aşteaptă a decizie din partea CE legată de posibilitatea reluării vaccinării porcilor din gospodării.
Scheele spera ca IACS va fi perfect functional in decembrie 2007
Publicat la 27.09.2006, 15:22:18
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
ANRE introduce un mecanism prin care consumatorii pot câștiga bani dacă reduc voluntar consumul de energie

Actualitate
Europenii păstrează tot mai mulți bani cash pe fondul temerilor legate de război, dezastre și atacuri cibernetice

Actualitate
Asigurare de viață: când merită și ce alegi

Actualitate
Chiriile din marile orașe universitare au crescut. Unde s-au scumpit cel mai mult locuințele

Actualitate
