Schimbare inedită de profesie: de la şef de bancă la poliţist
Publicat la 26.01.2017, 03:50:32
Pentru Florentina Mihalache e prima zi de lucru ca poliţist. Până acum a lucrat timp de 10 ani în sistemul bancar. Deși a reușit să avanseze de la postul de operator la cel de responsabil de agenție, în oraşul Târgu Frumos, a decis să pună punct activității de la bancă şi a venit să lupte de partea legii, în comuna Cucuteni.
Florentina Mihalache, agent de poliţie: „Pentru mine o carieră în poliție a fost mult visată, eu am vrut din tinerețe, din timpul liceului să pot să acced spre această carieră. Au fost unele impedimente, poate și faptul că eram fată și nu era agreată la momentul respectiv situația”.
Alexandru Bodoga, șeful postului de poliție Cucuteni: „Îmi inspiră încredere și demult s-au dus diferențele între femei și bărbați. Dacă ești bun și competent poți ocupa orice funcție”.
Cei 1400 de oameni din comuna Cucuteni au rămas impresionaţi de povestea polițistei și au primit-o cu drag în comunitatea lor.
La același post de poliție și-a intrat de curând în drepturi şi Ionuț Parfenie. Tânărul de 25 de ani s-a întors de la muncă din Danemarca pentru a fi mai aproape de familie.
Ionuț Parfenie, agent de poliție: „Îmi doresc foarte mult să învăț cât mai mult din această meserie și să fiu un exemplu”.
Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iași: „După ce au fost încadrați, acești polițiști vor urma un stagiu de pregătire profesională la școlile de învățământ ale MAI”.
Polițiștii au fost selectaţi după ce au trecut de o probă sportivă şi un test-grilă.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
