Caracteristicile distinctive ale abordarii lui Brown, mai ales atunci cand sunt in contrast cu politica predecesorului sau, Tony Blair, devin deja clare. Brown are de gand sa aloce mai putin timp afacerilor internationale decat Blair. Brown vrea sa se concentreze pe un numar relativ mai mic de chestiuni cruciale si sa se implice mai putin in celelalte. Premierul vrea de asemenea sa puna un accent mai mic pe aspectul personal al diplomatiei si mai mult accent pe dimensiunea institutionala. Blair era vazut ca avand relatii apropiate cu unii dintre aliati - nu doar cu Bush, ci si, in trecut, cu presedintele rus Vladimir Putin, cu fostul premier spaniol Jose Marie Aznar si fostul premier italian Silvio Berlusconi.
Brown intentioneaza sa modifice si continutul politicii externe. Masura in care poate face acest lucru este limitata, din moment ce locul Marii Britanii in lume este deja stabilit. Mai mult, dificultatile pe care le-a mostenit (Irak, Afganistan si Iran) sunt greu de lasat la o parte, chiar daca ar fi dorit acest lucru.
Alianta anglia-SUA. In primele saptamani ale mandatului sau, comportamentul lui Brown a aratat dorinta de a pune distanta intre Downing Street si administratia Bush. Acest lucru a fost in parte rezultatul numirii lui Sir Mark (acum Lord) Malloch-Brown, fost secretar general adjunct al ONU in timpul mandatului lui Kofi Annan, ca ministru de Externe. Malloch-Brown a fost un critic vehement al neo-conservatorismului.
Acest lucru a fost completat de un discurs tinut de ministrul pentru Relatii Internationale, Douglas Alexander, la Washington, interpretat ca o cerere la adresa SUA sa-si faca politica externa prin Departamentul de stat, si nu prin Pentagon.





