David Nicholl şi-a revizuit astfel estimarea din aprilie, când anticipa o scădere mai uşoară a vânzărilor şi un declin al pieţei de numai 10%.
“În cazul Schneider, cel mai pregnant minus l-am observat în primul semestru pe segmentul echipamentelor electrice pentru construcţiile rezidenţiale, şi asta din cauza scăderii semnificative a numărului de case nou-construite”, a explicat country managerul de la Schneider Electric. Acesta a adăugat că, în schimb, segmentul care a mers cel mai bine a fost al echipamentelor pentru lucrările de infrastructură şi al clădirilor comerciale. “Marele nostru avantaj faţă de competiţie este că oferim soluţii integrate, servicii plus echipamente, de eficientizare a consumului de energie electrică. O companie poate avea un consum de energie cu 30% mai redus dacă apelează la astfel de soluţii oferite de noi”, a continuat David Nicholl. Acesta a explicat că, într-o perioadă în care toată lumea vrea să diminueze costurile, Schneider a înregistrat cea mai mare creştere procentuală exact pe acest segment.
Potrivit oficialului, soluţiile de eficientizare energetică ar putea ajunge la 30% din cifra de afaceri a companiei din următorii trei ani. Reamintim că domeniile în care mai activează Schneider sunt cel industrial, centre de date şi energetic.
Distribuitorul de echipamente a înregistrat în România, pentru primul semestru al acestui an, rezultate mult mai bune decât cele raportate pe plan european. “Pe plan global, vânzările au scăzut cu 17,9%, iar în Europa - cu 19%. România a fost cu mult peste media europeană”, a afirmat Nicholl, fără să furnizeze detalii suplimentare. Potrivit reprezentantului companiei, Schneider ia în calcul, în continuare, posibilitatea de a face achiziţii pe piaţa românească. “Vrem să cumpărăm companii de servicii care ar putea completa oferta noastră deja existentă. Sunt companii aflate în dificultate ce pot fi mai uşor cumpărate acum, iar noi dispunem de rezervele de cash necesare. Voi trimite propunerile mele către sediul central, iar acolo, acestea vor fi aprobate sau respinse”, a explicat managerul strategia sa în acest caz.
Schneider a implementat un program de eficientizare pe plan global, care a dus la creşterea rezervei de cash a companiei cu 8% în prima jumătate de an, până la 726 milioane de euro. Din planul de eficientizare a companiei din România, denumit “One”, a făcut parte şi reducerea cu 10% a personalului societăţii, până la 125 de salariaţi. “Nu văd ieşirea din criză decât spre sfârşitul primului semestru din 2010. Economia va da semne de revigorare în T1 2010, dar va exista o pauză între revigorarea pe plan macroeconomic şi cea resimţită la nivelul companiilor”, a mai explicat David Nicholl. Printre competitorii Schneider se numără ABB, Moeller Electric sau Siemens.
Schneider: Piaţa echipamentelor va scădea cu peste 15% în 2009
Publicat la 16.08.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 24 august: Krugerrand-ul aur intră pe piață
Actualitate
Citatul zilei, 24 august 2026: Investitorul individual are un avantaj constant

Actualitate
Ce verifici înainte să cumperi un apartament

Actualitate
Benzina și motorina, tot mai scumpe

Actualitate
