Fotografia lui John Unger cu Schoep în braţe în apa lacului Superior, la sfârşitul unei zile de vară, a primit peste 200 de mii de "likes" pe Facebook.
De la acest succes enorm n-a fost decât un pas până la strângerea banilor necesari tratamentului de care avea nevoie căţelul. Cu restul, John Unger a creat o asociaţie care ajută familiile ce nu-şi pot permite îngrijiri medicale pentru prietenii lor patrupezi. Căci înainte ca amica fotograf al lui John să publice poza, acesta şi veterinarul lui Schoep au luat în calcul eutanasierea câinelului, foarte bolnav în acel moment. Cu cei 25 de mii de dolari colectaţi de la internauţi, Schoep a primit tratamentul cu laser, foarte costisitor, de care avea atâta nevoie ca să-i reducă durerea şi să-i permită să se mişte mai uşor.


