Studiul a fost realizat in cadrul unui proiect Phare, pe un esantion de 1.295 de copii, cu varste intre 6 si 15 ani, si are o marja de eroare de +/- 2,8%.
Conform CNA, un copil din trei (35%) declara ca, printre activitatile de timp liber pe care le desfasoara se inscrie si audienta radio: in timpul saptamanii, copiii asculta radioul aproximativ 80 de minute pe zi, iar in weekend, 110 minute pe zi. Fata de un studiu similar realizat in 2004, datele indica o accentuare a diferentelor de audienta radio intre rural si urban, dar si o inversare a timpilor de audienta intre sexe, baietii ascultand, acum, mai mult timp radioul, decat fetele.
Posturile preferate de copii sunt Kiss FM (36%), Pro FM (19%), Europa FM (16%) si Radio 21 (15%). Kiss FM, Radio 21 si Pro FM sunt mai ascultate de catre copiii din mediul urban, in timp ce copiii din mediul rural asculta, intr-o mai mare masura, postul public de radio si studiourile sale regionale.
In ce priveste consumul TV, in zilele lucratoare, copiii se uita la televizor, in medie, circa 137 de minute zilnic, in timp ce in weekend, timpul dedicat acestei activitati creste cu circa o ora, ajungand la 201 minute.



