Scumpirea acţiunilor şi tensiunile politice au comprimat schimburile Bursei cu 26 la sută
Publicat la 09.04.2007, 12:30:10
Tranzacţiile Bursei de Valori Bucureşti au scăzut cu 26,3% în intervalul 2-6 aprilie, până la 173 milioane lei (51,78 milioane euro), pe fondul reacţiei prudente a investitorilor la scumpirea acţiunilor şi la tensiunile politice, penalizate de Standard&Poor's cu schimbarea perspectivei ratingului, informează NewsIn.
În săptămâna anterioară schimburile Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au însumat 234,6 milioane lei.
Valoarea de piaţă a companiilor listate, descrisă de capitalizarea bursieră, a crescut cu 4,88% faţă de săptămâna anterioară, de la 77,72 miliarde lei până la 81,51 miliarde lei, la sfârşitul şedinţei din 6 aprilie. Calculată în euro, capitalizarea bursieră a atins un nivel record de 24,42 miliarde euro, pe fondul aprecierii monedei naţionale faţă de euro, de la 3,3548 lei/euro până la 3,3381 lei/euro.
"Săptămâna studiată s-a aflat sub semnul veştilor din mediul politic. O nouă formulă de guvern (din care lipsesc miniştrii PD), validarea acesteia de către Parlament (ca urmare a susţinerii PSD), urmată de învestirea noilor miniştri de către preşedinte au fost veşti aşteptate cu interes de către piaţă. Criza politică pare teoretic încheiată (lucru pozitiv), însă a avut ca efect reducerea perspectivei de evoluţie a rating-ului dat de Standard&Poor's României, de la pozitiv la stabil", potrivit analiştilor de la compania de consultanţă financiară KTD Invest.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la Bursa de Valori Bucureşti, s-a apreciat cu 0,89%, de la 8.547,46 puncte, în şedinţa din 30 martie, până la 8.623,75 puncte. Indicele BET are un randament de 7,12% de la începutul anului.
Indicele compozit BET-C a crescut cu 5,26%, de la 5.560,16 puncte până la 5.853,13 puncte, la sfârşitul ultimei şedinţe a săptămânii, atingând un nou maxim istoric, fiind puternic susţinut de creşterea solidă a titlurilor Alro, revenite luni la tranzacţionare. Faţă de începutul anului, BET-C are cel mai bun randament dintre indicii BVB, crescând cu 16,48%.
Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, care reflectă evoluţia celor mai tranzacţionate zece companii listate (BRD SocGen, Banca Transilvania, Rompetrol Rafinare Constanţa, SNP Petrom, Impact, Banca Comercială Carpatica, Antibiotice, Flamingo Internaţional, Transelectrica şi Biofarm), a crescut cu 0,69%, de la 19.314,59 puncte, până la 19.447,12 puncte. ROTX a câştigat în acest an 10,23%.
Indicele BET-FI s-a apreciat în această săptămână cu 1,57%, de la 59.230,77 puncte în şedinţa din 30 martie, până la 50.160,41 puncte la sfârşitul şedinţei din 6 aprilie. BET-FI este singurul dintre indici care are în acest an un randament negative, fiind cu 4,53% sub ultima valoare din decembrie 2006.
"Sectorul SIF-urilor, sensibil la ştiri, a reacţionat favorabil după fiecare veste pozitivă din sfera politică. Însă investitorii au fost mai degrabă prudenţi şi aşa se explică volumele de tranzacţionare modeste pe care au avut loc aceste creşteri", potrivit KTD Invest.
Valoarea totală a schimburilor cu acţiunile societăţilor financiare a fost, în această săptămână de 74,95 milioane lei, şi a reprezentat 43,36% din rulajul total al pieţei.
Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) au ocupat primul loc în preferinţele investitorilor din această săptămâna, cu tranzacţii de peste 25,75 milioane lei realizând 14,89% din rulajul total al bursei. Cotaţia SIF Oltenia a crescut cu 2,52%, de la 3,18 lei/acţiune în şedinţa din 30 martie, până la 3,26 lei la sfârşitul ultimei şedinţe a săptămânii.
Titlurile SIF Banat-Crişana (SIF1) au ocupat locul second ca atractivitate, cu tranzacţii ce au totalizat 19,13 milioane lei (11,06% din rulajul total al bursei în perioada analizată). Acţiunile SIF Moldova s-au apreciat cu 0,35%, de la 2,84 lei, până la 2,85 lei/acţiune.
Acţiunile SIF Transilvania (SIF3) au avut cea mai mare creştere dintre SIF-uri în săptămâna analizată şi s-au apreciat cu 2,76%, de la 3,26 lei până la 3,35 lei, pe fondul unor schimburi de 11,53 milioane lei. Titlurile SIF Transilvania au încheiat săptămâna cu un nou maxim istoric.
Cea mai mare creştere au avut-o titlurile Alro Slatina (ALR) care au câştigat 89,54% în prima săptămână din aprilie. Cotaţiile titlurilor Alro au crescut de la 4,59 lei/acţiune până la 8,70 lei, iar capitalizarea producătorului de aluminiu se situează în prezent pe poziţia a treia, la nivelul de 6,21 miliarde lei, după valoarea de piaţă Petrom Bucureşti (SNP) şi cea a BRD Groupe SocGen (BRD).
Acţiunile Petrom Bucureşti (SNP) au stagnat la cotaţia din 30 martie, încheind săptămâna la 0,57 lei. Valoarea schimburilor cu acţiunile SNP Petrom a fost de 4,07 milioane lei (reprezentând 2,35% din rulajul total al bursei).
"Titlurile Rompetrol Rafinare Constanţa au fost principalele beneficiare ale schimbării structurii guvernamentale, investitorii fiind totuşi influenţaţi atât de declaraţiile acţionarilor companiei vizavi de o îmbunătăţire a profitabilităţii societăţii în primul trimestru al acestui an, cât şi de negocierile în curs a unor pachetele din The Rompetrol Group NV", susţine Mihai Piscan, broker la casa de intermediere Intercapital Invest.
Cotaţia Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC) a crescut cu 5,15% de 0,097 lei în şedinţa din 30 martie, până la 0,102 lei/acţiune. Valoarea tranzacţionată a fost de 7,46 milioane lei, reprezentând 4,3% din rulajul total al bursei."Cel mai probabil, asistăm în această perioadă la BRD la o ieşire a unor acţionari importanţi, lucru vizibil mai ales în săptămâna anterioară, când BRD a înregistrat deasemenea un volum ridicat pe o scădere a cotaţiilor", potrivit lui Piscan.
Acţiunile BRD SocGen s-au apreciat cu 1,42%, de la 21,10 lei/acţiune, până la 21,40 lei. Valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 23,04 milioane lei, reprezentând 13,27% din rulajul total al bursei şi locul second după lichiditatea titlurilor SIF Oltenia.Titlurile Băncii Transilvania Cluj Napoca (TLV) au stagnat la nivelul sfărşitului săptămânii precedente, şi au incheiat şedinţa din 6 aprilie la 1,06 lei/acţiune. Valoarea tranzacţionată în perioada analizată a fost de 14,27 milioane lei, reprezentând 8,22% din rulajul bursier total.
Acţiunile Băncii Comerciale Carpatica Sibiu(BCC) s-au ieftinit cu 0,81%, de la 0,620 lei, cotaţie înregistrată în şedinţa din 30 martie, până la 0,615 lei, pe fondul unor tranzacţii de 672.200 lei. Acţiunile Transelectrica Bucureşti (TEL) au pierdut în această săptămână 0,21%, de la 47,30 le i până la 47,20 lei. Valoare tranzacţiilor cu titlurile Translectrica s-a ridicat la 4,4 milioane lei şi a reprezentat 2,54% din rulajul total al bursei.
În săptămâna 2-6 aprilie, s-au înregistrat tranzacţii speciale (deal) ridicate cu titlurile BRD Groupe SocGen (16,91 milioane lei) şi cu cele ale Flamingo International (11,14 milioane lei), valoare însumată a acestor tranzacţii fiind de 28,05 milioane lei, adică 16,1% din rulajul total al bursei.
"Retailerul de electronice, electrocasnice şi produse IT Flamingo International Bucureşti (FLA) intenţionează să se listeze pe pieţele externe prin emiterea de certificate de deţinere de acţiuni (Global Depositary Receipts-GDR), piaţa din Londra fiind cea vizată", a mai spus brokerul de la Intercapital Invest. Potrivit lui Piscan, Dragoş Cincă, principalul acţionar al grupului, a raportat în ultima perioadă vânzarea a 11,11% din Flamingo, şi s-ar putea să urmărească să lichideze acest emitent la o eventuală listare pe pieţele de afară.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
