Reprezentanții HP au mituit autoritățile ruse pentru a obține un contract consisent pentru a furniza calculatoare și tehnologie IT Procuraturii Generale din Federația Rusă, scrie publicația Vedomosti. Potrivit datelor Comisiei americane de Securitate și Schimb (Security and Exchange Commission, SEC), mita acordată autorităților ruse s-a cifrat la peste 2 milioane de dolari. Reprezentanța HP din Polonia a plătit circa 600.000 de dolari, sub formă de plăți bănești și cadouri, pentru a obține contractul cu poliția locală. În Mexic, HP a plătit peste un milion de dolari sub forma unui comision acordat consultantului, care avea legături cu autoritățile statului, pentru a câștiga un contract pentru furnizarea de tehnologie IT companiei de stat producătoare de petrol.

 

HP a convenit cu autoritățile americane că va achita o amendă în valoare de 108 milioane de dolari.

 

Acesta este unul dintr-o serie întreagă de cazuri în care companii multinaționale cu renume mondial cad în capcana rușinoasă a acordării de mită pentru a obține contracte importante în diferite state în dezvoltare.

 

Vă prezentăm câteva cazuri răsunătoare în care corporații renumite au fost descoperite că au acordat mită.

 

1. Walmart. Marele retailer american a plătit peste 24 milioane de dolari sub formă de mită acordată oficialilor mexicani în schimbul permisiunii de a-și extinde prezența pe teritoriul țării. Investigația a demarat în 2012 și este în curs de desfășurare, urmând ca, la finalizarea acesteia, autoritățile SUA să decidă ce amendă va plăti Walmart.

 

2. General Electric. Două subsidiare ale companiei au mituit oficiali irakieni cu bani gheață, echipamente de calculatoare, consumabile medicale și cu servicii pentru a obține contracte valoroase în cadrul programului Națiunilor Unite Petrol pentru Alimente. General Electric a plătit o amendă de 32 milioane de dolari, în urma unei decizii din iulie 2010.

 

3. Johnson & Johnson, compania de produse farmaceutice și de îngrijire cu sediul în New Jersey, a mituit oficiali din domeniul sănătății publice dintr-o serie de state europene pentru a-și asigura contracte de vânzare. În plus, reprezentanții companiei au dat mită oficialilor irakieni pentru a câștiga noi afaceri în această țară. Penalitățile plătite pentru această ilegalitate, stabilite în aprilie 2011, s-au cifrat la 70 milioane de dolari.

 

4. O subsidiară a casei de modă Ralph Lauren Corporation a acordat mită oficialităților vamale argentiniene, între anii 2005-2009, pentru ca produsele companiei să evite procesul oficial vamal. În aprilie 2013, autoritățile din SUA au decis ca Ralph Lauren să achite o amendă de 1,6 milioane de dolari.

 

5. Pfizer. O subsidiară a gigantului farmaceutic a mituit oficiali străini din Rusia, Kazahstan, China și câteva țări europene pentru a obține aprobări din partea autorităților de reglementare, precum și contracte de vânzare a produselor sale. În august 2012, s-a decis ca Pfizer să plătească o amendă de 45 milioane de dolari.

 

6. Halliburton și KBR au mituit oficiali nigerieni timp de zece ani pentru a obține contracte lucrative de construcții. Ambele companii au atins un record în ascunderea acestei scheme frauduloase. În februarie 2009, s-a decis ca acestea să achite penalități uriașe, în valoare de 579 milioane de dolari.

 

7. Siemens a dat mită pentru a câștiga contracte cu guvernele mai multor state în dezvoltare precum Mexic, Venezuela, Argentina și Bangladesh. În decembrie 2008, oficialii americani au decis în acest caz o amendă de 800 milioane de dolari.

 

8. Compania de echipament militar americană Lockheed Martin a fost implicată într-o serie de scandaluri, după ce, între anii 1950-1970, a dat mită în Germania de Vest, Italia, Olanda, Arabia Saudită și Japonia, pentru a negocia vânzarea avioanelor sale.