Scurt istoric: Conflictele de muncă din bănci, aplanate înainte de grevă

În 2005, sindicaliştii Raiffeisen Bank au declanşat un protest determinat de restructurarea salariaţilor din unele compartimente ale bancii într-un mod care ar fi încălcat contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. De asemenea protestatarii erau nemulţumiţi de programul de lucru, de modul de evaluare şi stimulare a angajaţilor şi de refuzul sistematic al patronatului de a dialoga cu sindicatul.

Alte cereri includeau respectarea programului de lucru de opt ore şi a numarului de ore suplimentare prevazute de lege, afişarea orarului de lucru la toate sucursalele şi agenţiile din ţară, anularea deciziilor de concediere emise fără consultarea sindicatului, precum şi stabilirea de comun acord a criteriilor de evaluare, stimulare şi promovare a salariaţilor.

Tot în 2005, salariatii CEC au pus la îndoială performanţa managementului. Liderul BNS Matei Brătianu spunea atunci că de doi ani sunt plătiţi directori şi angajaţi ai Direcţiei de carduri, deşi CEC nu a emis niciodată o carte de credit. Reprezentanţii sindicatelor din CEC susţineau că dacă salariile celor 9.000 de angajaţi nu vor fi mărite cu 25 la sută, mai mult decât dublu faţă de oferta administraţiei, încetarea activităţii la sucursalele CEC va deveni o certitudine.

De regula conflictele de muncă în sitemul bancar românesc nu au ajuns în stadiul de greve generale, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări. De exemplu, în 2006, sistemul bancar indian a fost blocat de sindicatele care au protestat faţă de... externalizarea serviciilor, care provoca disponibilizari importante în banci. În 2004, sistemul bancar brazilian a fost pus pe butuci de cea mai lungă grevă a deceniului - peste trei săptămâni. Totuşi clienţii au avut acces parţial la serviciile bancare, deoarece în toată această perioadă, ATM-urile au funcţionat fără oprire.