Scurtă istorie a sistemului bancar românesc
Publicat la 26.05.2008, 07:47:31
Pentru prima dată, problema sistemului bancar românesc şi a necesităţii înfiinţării unei bănci naţionale, a fost ridicată în 1861 de către IC Brătianu. ”Atâta timp cât nu vom avea o bancă naţionala, nu vor dispăre crizele financiare din ţară", declara IC Brătian u la acea vreme.
În acelaşi an, Manolachi Costachi Epureanu – ministru de Finanţe - publica în Monitorul Oficial un proiect de lege pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţie, cu 12 milioane de lei capital (3 statul, 9 particularii).
După numai trei ani a fost fondată Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni, principala bancă de emisiune de pe teritoriul Principatelor Unite.
La 17 aprilie 1880 proiectul de lege depus de IC Bratianu a devenit legea prin care de la 1 iulie 1880 apare Banca Naţională. Ştefan Zeletin declara că este "cel mai de seamă eveniment în dezvoltarea burgheziei române moderne, metropola capitalismului nostru bancar"
Momentul de vârf al sistemului bancar românesc a venit însă în 1934, atunci când pe teritoriul României existau 1204 bănci. În anii '40 a urmat însă o concentrare puternică a sistemului, pe piaţă rămânând numai 5 bănci mari, care deţineau peste 50% din piaţă: Banca Românescă, Banca de Credit Român, Banca Comercială Italiană, Banca Comercială Română, Societatea Bancară Română.
În 1989 în România mai rămăseseră 4 bănci: BNR, BRCE, Banca de Investiţii, Banca Agricola, la care se mai aduga Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC).
La ora actuală sistemul bancar românesc numără 29 de bănci şi 14 sucursale.
Adrian Vasilescu: Azi BNR nu are un vis mai frumos decât cel de a reface centrul financiar care a fost odată
"La sfârşitul seolului XIX, în jurul clădirii BNR, a început să se contruiască un centru financiar românesc cu ambiţia de a se asemăna cu cele de la Londra, Frankfurt sau Paris. S-au implantat aici celulele sistemului financiar, iar azi BNR nu are un vis mai frumos decât cel de a reface centrul financiar care a fost odată, cu faima de atunci, dar, bineînţeles, cu pilonii unui sistem modern", a declarat pentru The Money Channel Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
