Procurorul general Gabriela Scutea a lăudat marţi DNA pentru rezultatele în lupta anticorupţie în cei 20 de ani de activitate, în discurs fiind inserate sloganuri ale societăţii civile şi un citat din Biblie."Vă adresez mulţumiri pentru readucerea în prim plan a reuşitelor, a provocărilor întâmpinate de DNA, a momentelor în care energia procurorilor a fost împinsă mai departe de un slogan celebru: 'DNA să vină să vă ia'. Încrederea societăţii este ataşată misiunii DNA şi ideii de bine şi bunăstare pe care această instituţie trebuie să o protejeze. În mod realist şi raţional, vedem sensul mesajelor centrate pe: mai bine, mai mult, mai rapid, nu ca o critică a activităţii unei instituţii de acest nivel, ci în sensul menţinerii ritmului la fel cu dinamica socială", a spus Scutea, în cadrul unui eveniment aniversar organizat la Cercul Militar, unde a participat şi preşedintele Klaus Iohannis.
Procurorul general a subliniat că printre provocările cu care s-au confruntat procurorii în ultima vreme s-a numărat şi desfăşurarea anchetelor în timpul pandemiei de COVID-19.
"În cei doi ani în care mi-am desfăşurat activitatea de procuror general au fost şi numeroase provocări. Este vorba despre colaborarea DNA cu ANABI, pentru că ne aşteptăm ca din activitatea şi rezultatele DNA să iasă multe indisponibilizări de bunuri, să iasă multă confiscare extinsă. A doua provocare specială a fost colaborarea cu Poliţia Română, atunci când au fost dosare de amploare. Pandemia nu ne-a oprit, din contră, colegii noştri au avut acţiuni operative planificate în momente în care valurile de infectare erau pe vârf şi trebuia să ne gândim la evitarea expunerilor ne-necesare, în aşa fel încât nu doar să ne gândim că astăzi am scăpat de infectare, ci să ne gândit că săptămâna viitoare avem resursele necesare să putem desfăşura activitatea următoare", a explicat Scutea.
La final, Scutea a rostit un citat din Biblie şi a amintit de "situaţia dificilă" în care s-a aflat DNA în perioada 2017-2019.





