Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat că votul la moțiunea de cenzură ar trebui să aibă loc tot în sesiunea extraordinară care se termină pe 31 august.
„Păi ce să fac? Nu știu, și eu trag de cei de la PSD, vorbesc în fiecare zi cu dl Ciolacu, 'Hai, domn'e, hai cu moțiunea, hai cu moțiunea'. (Îmi spune că votul) 'Urmează'. Dacă mă întrebați, și în urma discuțiilor, eu cred că dacă a fost depusă în sesiune extraordinară, trebuie votată în sesiune extraordinară.
Nu poți să o depui în sesiune extraordinară să te duci cu ea în septembrie, pentru că este o altă moțiune”, a declarat Victor Ponta, la B1TV.
Totodată, acesta a mai precizat că PNL-ul trebuie să plece, iar Pro România este pregătit să dea votul necesar.





