Investiții în stocarea de energie
Ministerul Energiei a aprobat o nouă schemă de ajutor de stat pentru investiții în stocarea de energie electrică, de această dată cu finanțări nerambursabile provenite din Fondul de Modernizare al UE, scrie profit.ro.
Valoarea ajutorului de stat va putea acoperi 100% cheltuielile eligibile. Un solicitant va putea depune unul sau mai multe proiecte, însă subvenția totală acordată unei singure întreprinderi nu va putea depăși 10 milioane de euro.
De asemenea, se impune o limită de 100.000 euro/MWh. Instalațiile de stocare beneficiare vor trebui construite în cel mult 2 ani de la semnarea contractelor de finanțare nerambursabilă și nu mai târziu de data de 31 decembrie 2029.





