“Dragi colegi, cred că ar fi cazul să citim şi legile care prevăd drepturile noastre, nu doar pe acelea la care dăm amenzi. Să nu mai aşteptăm «să ne spună şefu'» care-s drepturile noastre, că ne vom alege, ca până acum, doar cu obligaţiile, «obligaţii» care exced cadrul legal, în mare parte”, mai spun sindicaliştii.mai multe, pe adevarul.ro.
„Se încearcă instaurarea SCLAVAGISMULUI în Poliţia Română!“
Publicat la 08.01.2018, 14:01:46
Oficialii Sindicatului Europol Mehedinţi au elaborat un comunicat de presă prin care îi îndeamnă pe poliţiştii afiliaţi să nu cedeze în faţa presiunilor venite din partea şefilor:
„Vă rugăm să ne semnalaţi orice ameninţări, cu declanşarea de cercetări prealabile sau mai ştim noi ce alte scorneli, la care recurg managerii pentru a vă determina să acceptaţi sclavia şi vom avea noi «ac de cojocul lor»“, spun sindicaliştii.
Reprezentanţii Sindicatului Europol Mehedinţi citează articolul 4 din Codul Muncii, în care se specifică faptul că „munca forţată este interzisă”.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
