Se îndreaptă și Elveția spre NATO? (Reuters)
Publicat la 18.05.2022, 15:06:12
Faimoasa neutralitate elveţiană este pe cale să fie supusă celui mai important test din ultimele decenii, în condiţiile în care Elveţia manifestă o tot mai mare apropiere faţă de alianţa NATO în ultima perioadă, în special în urma invaziei Ucrainei de către Rusia.
Ministerul elveţian al Apărării lucrează la un raport referitor la „opţiunile de securitate” ale Elveţiei, care include realizarea de exerciţii militare comune cu NATO, se arată într-o analiză Reuters.
„În cele din urmă, ar putea exista unele schimbări în felul în care această neutralitate este interpretată”, a declarat şefa departamentului pentru politici de securitate din cadrul ministerului elveţian al Apărării, Paelvi Pulli.
În opinia lui Pulli, neutralitatea, care a ţinut Elveţia departe de ororile celor două războaie mondiale, nu a reprezentat neapărat un obiectiv în sine, ci a avut ca scop creşterea securităţii Elveţiei.
Alte opţiuni (pentru păstrarea securităţii) pot include şi întâlniri între politicienii sau militarii elveţieni şi cei ai statelor NATO, a adăugat oficialul elveţian.
În acelaşi timp, raportul redactat de ministerul helvet al Apărării e puţin probabil să recomande ideea aderării Elveţiei la NATO, după modelul Finlandei şi Suediei - şi ele state care au adoptat până acum o politică de neutralitate.
Conform Reuters, raportul urmează a fi finalizat în luna septembrie când va fi prezentat membrilor guvernului elveţian. Raportul va fi apoi discutat în parlament, fără a fi supus însă votului.
Elveţia nu a mai participat la un conflict armat din anul 1815. Conform Convenţiei de la Haga din 1907, Elveţia nu va lua parte la niciun conflict internaţional şi nu va favoriza nicio tabără prin livrarea de armament. Statulul de neutralitate este inclus în constituţia elveţiană.
Conform datelor unui sondaj de opinie, 56% dintre elveţienii chestionaţi s-au declarat în favoarea strângerii relaţiilor cu NATO, mai informează Reuters.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Europa
Locuințe mai accesibile pentru tineri? Planul care ar putea schimba piața europeană

Europa
Probleme în Marea Neagră: trei nave comerciale lovite în două zile. Ursula von der Leyen: „Inacceptabil”

Europa
Șoferii din Europa, loviți de o nouă propunere în dezbatere- 100 km/h pe toate autostrăzile! Limitele de viteză diferă spectaculos în UE

Europa
Europa, țintă a războiului Rusiei. Drone, sabotaje și atacuri asupra rutelor care susțin Ucraina

Europa
