Potrivit meteorologilor, în data de 19 aprilie, în intervalul orar 9:00 - 18:00, intră în vigoare atenţionarea Cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului. Judeţele afectate vor fi: Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi Argeş. Astfel, în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului va ninge abundent, iar vântul va sufla tare, cu peste 80 - 100 kilometri/oră, viscolind puternic zăpada şi reducând vizibilitatea sub 50 de metri.
De asemenea, miercuri, între orele 4:00 - 18:00, va fi în vigoare atenţionarea Cod galben de precipitaţii abundente, ninsori şi strat de zăpadă la munte şi intensificări ale vântului în zone din 25 de judeţe. Astfel, precipitaţiile vor cuprinde jumătatea de sud-vest a teritoriului şi cea mai mare parte a zonei de munte. În Banat, Oltenia, vestul şi nord-vestul Munteniei va ploua, iar în zona montană vor fi mai ales ninsori. Cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 litri/metrul pătrat şi, izolat, 40 de litri/metrul pătrat. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării şi local, îndeosebi în regiunile sudice şi centrale, viteza la rafală va depăşi 50 - 55 kilometri/oră.
La munte, cu precădere la altitudini de peste 1.400 de metri, se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu rafale de peste 60 - 70 km/h, viscolind ninsoarea.
Conform ANM, începând din 19 aprilie, ora 18:00, şi până în 21 aprilie, ora 6:00, avertizarea Cod portocaliu se va muta în zone din 12 judeţe aflate în centrul, nordul şi nord-estul ţării. Judeţele vizate sunt: Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Braşov, Covasna şi Harghita.



