Potrivit unui comunicat transmis joi de companie, desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional va avea loc în data de 8 ianuarie, orele 00:00.
Pe perioada opririi programate, care va dura 48 de ore, se vor desfăşura activităţi de mentenanţă. Reprezentanţii companiei menţionează că lucrarile se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, populaţie şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă.
Nuclearelectrica, deţinută de stat, este al doilea mare producător de energie electrică din ţară, iar energia energia electrică produsă anual de cele două unităţi de la Cernavodă reprezintă circa 18% din producţia de electricitate totală a României.
Totodată, Grupul CEZ a vândut cele 9,15% din acţiunile deţinute la EnergoNuclear, compania de proiect care va construi reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, către Nuclearelectrica, la valoarea nominală a acestora. Astfel, Nuclearelectrica va avea o deţinere de 60,15% din acţiuni la EnergoNuclear.
Nuclearelectrica şi alţi şase investitori, ArcelorMittal, CEZ, GDF-SUEZ, Enel, Iberdrola şi RWE Power, au semnat în noiembrie 2008 Acordul Investitorilor pentru înfiinţarea companiei de proiect (EnergoNuclear SA), care va construi, pune în funcţiune şi exploata Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, fiecare cu o putere instalată de circa 700 MW.
Se opreşte reactorul 1 de la Cernavodă
Publicat la 06.01.2011, 10:16:26
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
