Ei au solicitat şi alegerea de noi administratori prin metoda votului cumulativ. O creştere similară au avut acţiunile Amonil, după ce acelaşi vehicul de investiţii a cerut în februarie convocarea unei AGA, având pe ordinea de zi puncte aproape identice cu cele solicitate ieri. Adunarea a avut loc în martie, dar solicitările Salink Limited au fost respinse cu majoritate de voturi.
La acel moment Salink Limited nu menţionase preţul de emisiune pentru majorarea capitalului social, în vreme ce ieri firma înregistrată în Cipru a solicitat un preţ de 0,1 lei/titlu, adică de peste patru ori mai mult decât cel stabilit în piaţă. Analiştii spun că majorarea de capital ar putea reprezenta o soluţie pentru a salva Amonil de la executarea silită, dar subliniază totodată că preţul ridicat de subscriere ar putea conduce la micşorarea participaţiilor deţinute de acţionarii minoritari.
“La 0,1 lei nu prea cred că ar fi mulţi dispuşi să subscrie la AMO. Probabil singurii interesaţi ar fi acţionarii majoritari care, pe de-o parte, ar prelua datoria, dar pe de altă parte, şi-ar mări participaţiile prin diluarea celor deţinute de minoritari. Majorarea de capital poate fi în cele din urmă soluţia pentru Amonil, dar asta dacă s-ar şi subscrie”, este de părere Paul Brendea, şeful departamentului de analiză al firmei de brokeraj Prime Transaction.
Capitalizarea Amonil este de 22,2 mil. lei (5,2 mil. euro), calculată la preţul de 0,023 lei/titlu stabilit ieri pe Bursă. Compania a avut un profit de 8,6 mil. lei în primul semestru din 2009, în scădere cu aproape 60% faţă de cel din perioada similară de anul trecut. Principalii acţionari ai combinatului chimic sunt Zalois Ltd cu o deţinere de 32,1%, Jovline Ltd cu 18,2% şi Salink Limited 13,5% din capital.
Se repetă un episod în telenovela AMO?
Publicat la 23.09.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
