Acum doi ani de zile, un operator privat introducea în circulaţie "trenul de noapte cu cele mai bune servicii de pe căile ferate din România", scrie România Feroviară, blog specializat în domeniul feroviar.   Conform sursei citate, la nici doi ani de zile, toate roţile monobloc ale vagoanelor au fost înlocuite cu altele noi iar niciun set de roţi nu a rezistat mai mult de 350.000 – 400.000 kilometri. „Magistrala 900 devorându-le într-un ritm alarmant, odată la două săptămâni un vagon e obligat să intre la strung", continuă România Feroviară.   În aceste condiţii, România Feroviară întreabă dacă "mai are rost în România să vii cu material rulant nou, în condiţiile în care te costă o tonă de bani doar ca să-l menţii în circulaţie?".   Surse CFR Călători – toţi operatorii au probleme cu uzura roţilor   Surse din cadrul CFR Călători spun la rândul lor că "aceeaşi problemă o întâmpină toţi operatorii de material rulant care circulă în România, fie ei DB, TFC, CFR Călători".   Articolul integral pe ECONOMICA.NET