money.ro
ActualitateTheodora Șutiu

Sebastian Burduja, amenințat și înjurat de un fost șef de companie de stat: "Arzăte-ar focul să te ardă de nemernic"

Publicat la 02.06.2025, 05:59:40

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Sebastian Burduja, amenințat și înjurat de un fost șef de companie de stat: "Arzăte-ar focul să te ardă de nemernic"

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a publicat sâmbătă, pe pagina sa oficială de Facebook, o serie de mesaje de amenințare și injurii primite de la Cristinel Sorin Efta, fost președinte al Consiliului de Administrație al CNCIR – Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune, aflată în subordinea ministerului pe care îl conduce.

Burduja a anunțat că va depune plângere penală împotriva lui Efta pentru ultraj, subliniind că nu este pentru prima oară când primește astfel de mesaje din partea celor deranjați de reformele și măsurile anticorupție din sistemul energetic.

Mesaje cu limbaj extrem de violent

Mesajele publicate de ministru conțin amenințări directe și un limbaj vulgar:

Burduja a precizat că aceste amenințări vin ca urmare a refuzului Ministerului Energiei de a aproba plata componentei variabile — bonusul de performanță — pentru anul 2024 către fostul președinte al CA CNCIR. Potrivit ministrului, refuzul are două motive esențiale: existența unui dosar penal deschis de DIICOT privind fapte de corupție comise în timpul mandatului lui Efta și intrarea în vigoare, la finalul anului 2023, a unei legi care interzice acordarea componentei variabile pentru membrii consiliilor de administrație ale companiilor de stat nelistate.

CNCIR, sub lupa DIICOT

În postarea sa, Burduja a reamintit că CNCIR este vizată într-un dosar penal deschis în 2023, după ce, potrivit DIICOT, funcționari ai companiei ar fi constituit un grup infracțional organizat cu scopul delapidării bugetului instituției. Prejudiciul estimat este de peste 9,6 milioane de lei, bani sustrași prin 485 de achiziții fictive de produse precum papetărie, materiale de construcții, produse de curățenie și alte consumabile.

Grupul infracțional ar fi acționat chiar în timpul mandatului lui Cristinel Sorin Efta, în calitate de președinte al CA.

Reacția ministrului: "Nu mă abat de la principii"

În fața atacului virulent, Sebastian Burduja a transmis un mesaj de fermitate:

„Când respecți legea și nu ești de acord cu sinecuri, intervenții și bani nemeritați — asta pățești. Dar nu cedez. Așa cum am jurat cu mâna pe Biblie, sunt în slujba țării mele și a românilor până când voi închide ochii. Nu îmi este frică de amenințări și voi depune plângere penală pentru ultraj. Iar pentru restul lucrurilor pe care le-a scris domnul Efta, Îl rog pe Dumnezeu să îl ierte.”

Burduja a mai menționat că nu este singurul mesaj de acest fel pe care îl primește, sugerând că încercările de intimidare vin din partea celor afectați de curățenia pe care încearcă să o facă în sistemul energetic de stat.

Cine este Cristinel Sorin Efta

Cristinel Sorin Efta a ocupat funcția de președinte al Consiliului de Administrație al CNCIR între 1 februarie 2020 și 28 august 2024. Potrivit ministrului, acesta este deranjat că, în contextul anchetei penale și al noilor reglementări legale, nu i-a fost aprobat bonusul de performanță pentru anul în curs.

Mesajele sale denotă frustrare și o încercare de intimidare directă la adresa unui ministru al Guvernului României, fapt ce va fi analizat de procurori odată cu plângerea penală anunțată.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite