Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, Marian Popescu, a declarat, pentru AGERPRES, că pe numele lui Sebastian Ghiţă a fost emis de procurorii DNA Ploieşti un mandat de aducere, iar IJP Prahova 'desfăşoară întreaga gamă de activităţi pentru punerea în executare a mandatului'.
Totodată, Popescu a precizat că Ghiţă este căutat în tot judeţul.
Procurorii DNA Ploieşti au emis, miercuri, mandat de aducere pe numele fostului deputat Sebastian Ghiţă, după ce acesta nu s-a prezentat la Parchet în baza citaţiei anchetatorilor, au declarat surse apropiate anchetei.
Potrivit acestora, Ghiţă a fost citat să se prezinte la DNA Ploieşti la ora 12,00 în dosarul Ponta-Blair, însă nu a venit, el trimiţându-şi avocaţii, care au refuzat să facă declaraţii în faţa presei.





