Sebastian Vlădescu intenţionează să contracteze eurobonduri de 500 de milioane euro
Publicat la 19.10.2007, 08:57:59
Emisiunea de euroobligaţiuni, prima din octombrie 2003, ar urma sa aiba loc spre sfârşitul anului în cazul în care va exista un deficit de lichiditate pe piaţă.
Lansarea titlurilor a fost pregatită din timp numai că acum trei săptămani a fost aprobat de Guvern memorandumul emisiunii, a declarat secretarul de stat în MInisterul Finanţelor, Sebastian Vladescu.
Ramane de vazut în ce măsură piaţa externă va oferi finanţare la costuri reduse, pe fondul turbulenţelor de pe pieţele internaţionale, al reevaluarii riscurilor aferente expunerilor pe pieţe emergente, în contextul în care mediul economic din România tinde să se deterioreze.
Până în prezent, Finanţele au emis pe piaţa internă certificate de trezorerie şi obligaţiuni de aproximativ nouă miliarde lei, dintr-un program de 12 miliarde lei anunţat pentru întregul an.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
BVB în săptămâna 28 septembrie - 2 octombrie 2026: Energie în ofensivă, healthcare în retragere

Piețe financiare
Bursa explodează înaintea verdictului S&P, dar leul se prăbușește
Piețe financiare
Curs BNR valabil 3 octombrie 2026: 1 euro = 5.3447 lei. Leul a slăbit în această săptămână
Piețe financiare
