De la începutul verii, preţul boabelor de cacao este în ascensiune din cauza secetei din Africa de Vest, principala zonă producătoare şi a creşterii cererii la nivel mondial, scrie Le Figaro. Astfel, până la sfârşitul anului, spre nefericirea gurmanzilor, ciocolata se va scumpi.
La Londra, tona de boabe de cacao a avut o creştere a preţului de aproape 30% de începutul verii, de la 1300 de lire în martie, la 1700 de lire în acest moment. Şi la New York preţurile se învârt în jurul a 2.200 de dolari tona, cele mai mari din ultimul an.
"Vremea este principala explicaţie. A fost foarte cald în Coasta de Fildeş în iulie şi august, ţara nu a înregistrat decât jumătate din precipitaţiile anuale", a explicat Benjamin Louvet, director la Prim France. Lipsa precipitaţiilor a afectat culturile într-un moment crucial al dezvoltării lor. Recolta din octombrie a celui mai mare producător mondial de cacao va fi mai mică cu 10-15%. Şi în Ghana, al doilea producător mondial de cacao, recolta se anunţă mai mică decât era prevăzut, din cauza eliminării subvenţiilor guvernamentale pentru îngrăşaminte. Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Cacao (ICCO), la finalul campaniei de recoltare din acest an, producţia va fi de 3,98 de milioane de tone.
În paralel, cererea în ţările dezvolate este în creştere, în ciuda crizei din ultimii ani. Deficitul pe piaţă va fi de cel puţin 52.000 de tone, estimează analiştii şi va merge până la 250.000-300.000 de tone, potrivit celor mai pesimiste estimări.
Analiştii nu anticipează o explozie a preţului precum cea înregistrată în anii 2010/2011, stocurile putând face faţă situaţiei actuale. Totuşi, o creştere va exista. Cumpărătorii au încept deja să folosească stocuri, iar afluxul de investitori speculativi, care pariază pe creştere, va influenţa evoluţia cursului.

