Judeţul Botoşani este pur şi simplu distrus de secetă. De trei ani botoşănenii care trăiesc din munca pământului se simt bătuţi de soartă şi abandonaţi de Dumnezeu. Soarele arzător şi lipsa precipitaţiilor îi aduce la sapă de lemn. Muncesc din greu, doar pentru a-şi privi culturile cum se usucă sub soarele arzător.   Seceta pârjoleşte totul, iar oamenii şi animalele suferă deopotrivă de sete. Este o realitate cruntă la frontiera Uniunii Europene în secolul al XXI lea. În această vară a fost mai rău ca oricând. Sătenii spun că este cea mai cumplită secetă din ultimii 30 de ani iar autorităţile se pregătesc să instituie starea de alertă în două comune.   ”Aşa ceva nici bătrânii noştrii nu au văzut. Am rămas fără apă pe câţiva zeci de kilometri. Au secat tot, fântâni, pâraie,izvoare. Nu ştiu cu ce am greşit de ne pedepseşte cel de Sus, dar este prăpăd. Ceva mai rău ca seceta din anul ăsta nu s-a văzut de 20-30 de ani”, spune cu lacrimi în ochi, Liviu Talpan, un sătean din comuna Roma.   Culturi distruse în proporţie de 90%   Orice călător care străbate judeţul, are în faţă o imagine dezolantă. Câmpii arse de soare, pârjolite parcă de foc, cu resturi de coceni sau de plante sufocate de secetă. Este o situaţie fără precedent, iar majoritatea culturilor sunt pur şi simplu distruse. În 17 comune din judeţul Botoşani recoltele sunt distruse aproape în totalitate.   Oamenii au muncit degeaba. ”Până la 90% culturile sunt distruse. Cea mai afectată este cultura porumbului. Porumbul are nevoie de umiditate şi cum nu a fost apă în sol plus temperaturile foarte ridicate din iulie, culturile au fost compromise”, spune Cristian Delibaş, director la Direcţia Agricolă Botoşani. Totodată puternic afectate au fost culturile de soia, 80% dintre culturi fiind distruse dar şi floarea soarelui, cu pierderi de peste 60% din suprafaţa cultivată.
   
Citeste mai mult: adev.ro/odi6hk