money.ro
🔔 Alerte
PoliticAlice Drăghici

Secretarul de stat reținut pentru șantaj a fost demis din Guvern

Publicat la 10.11.2017, 18:51:34

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Secretarul de stat reținut pentru șantaj a fost demis din Guvern
Urmărește money.ro pe Google News

Procurorii DNA au dispus reținerea lui Ninel Cercel, pentru 24 de ore, cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj, după ce acesta ar fi acționat pentru îndepărtarea din funcție a managerului Centrului Zonal de Marfă (CZM) Brașov, astfel încât societăți private de transport să obțină, în detrimentul CFR Marfă, contractul avut compania de stat cu Azo Mureș SA.

 

 

Procurorii susțin că Ninel Cercel ar fi folosit ca pretext pentru schimbarea șefului CZM Brașov incendiul din 31 octombrie produs la trenul de marfă care transporta azotat de amoniu, deși incidentul nu a avut loc pe raza teritorială de responsabilitate a acestuia.

 

 

Ninel Cercel urmează să fie prezentat Tribunalului Brașov cu propunere de arestare preventivă.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite