”Nu există nicio îndoială că aceasta a fost şi va continua să fie o perioadă dificilă de tranziţie economică pentru poporul argentinian”, a spus Yellen în declaraţiile pregătite pentru prima ei întâlnire cu Caputo.
Ea a afirmat că protejarea celor mai vulnerabili în timpul tranziţiei este de o importanţă vitală.
Yellen, ultimul dintr-un şir de oficiali americani care s-a întâlnit cu înalţi oficiali argentinieni de la preluarea mandatului de preşedinte de către Javier Milei, l-a lăudat pe Caputo pentru conducerea sa.
”Administraţia Milei a moştenit o sarcină de stabilizare dificilă, dar a făcut deja câţiva paşi importanţi pentru restabilirea sustenabilităţii fiscale, ajustarea cursului de schimb şi combaterea inflaţiei”, a spus ea.


